Iarna şi-a intrat în drepturi în mai multe localităţi din judeţ. Azi-noapte temperaturile au scăzut sub zero grade în zonele mai înalte ale judeţului şi a nins în continuu.
Update 13.00
Update ora 11.10
Circulaţia rutieră pe DN 1 A, este parţial blocată, la graniţa dintre judeţele Prahova şi Braşov după ce în zonă a nins, iar mai multe TIR-uri neechipate de iarnă nu au mai putut înainta.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Daniel Radu, sensul de mers spre Braşov este blocat în localitatea prahoveană Cheia, pe celălalt sens de mers circulându-se normal. În zonă se intervine cu material antiderapant.
La Predeal stratul de zăpadă a ajuns la 12 cm, iar ninsoare încă nu s-a oprit. „Ieri am avut 10 - 12 grede Celsius, iar acum aven zero grade. Azi-noapte a fost minus un grad. Ninge în continuare, însă dacă să un pic de soare se va topi zăpada, pentru că e o zăpadă apoasă, e mai mult feşcăială", a spus Mihaela Bălan, meteorology de serviciu la Staţia Meteo Predeal.
Şi la Fundata a nins, aici stratul de zăpădă ajungând la aproape 30 de centimetri. „Este mâzgă pe şosea. Avem o maşină care acţionează de azi-dimineaţă cu antiderapant pe DN73, până la limita cu judeţul Argeş. Mai avem încă o maşină pregătită să acţioneze mai pe seară, întrucât este posibil să ningă şi mai mult", a spus Gheorghe Puşcaru, de la Districtul de Drumuri Bran.
Zăpadă este şi în Poiana Braşov şi pe masivul Postăvarul. La această oră în Braşov sunt doua grade Celsius şi plouă, însă azi-noapte a nins uşor în mai multe zone ale oraşului. Meteorologii spun însă că temperaturile sunt în uşoară creştere.