Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la o Uniune spre altă Uniune: lecţiile lui Putin

Publicat in Adevarul, duminică 9 octombrie 2011 ·

Premierul rus vrea să creeze o Uniune Eurasiatică urmând „standardele europene“ şi „adaptând experienţa Schengen“. Vladimir Putin nu se mai vede doar în fruntea Rusiei, ci şi liderul acestei Uniuni. Declaraţiile recente ale lui Putin demonstrează că experimentul integraţionist din Uniunea Europeană este destul de popular nu numai în zonele învecinate, dar chiar şi la Kremlin. Numai că premierul rus are atât programe pe termen scurt, cât şi viziune pe termen lung.

Vladimir Putin a semnat, săptămâna trecută, un articol-manifest prin care intenţiona să demonstreze că are soluţii nu doar pentru Rusia şi spaţiul ex-sovietic, dar şi pentru restul ţărilor lumii, în contextul avansării globalizării după criza internaţională curentă. Anunţându-şi candidatura pentru viitoarele alegeri prezidenţiale din Rusia, premierul rus a vrut să arate că are o viziune pe termen lung, are un plan pe termen scurt şi este racordat jocurilor prezente şi de perspectivă de pe scena mondială. Echipa sa de geopoliticieni l-a sfătuit să ia în considerare o dezvoltare a globalizării, să ia în seamă procesele integraţioniste regionale şi să adauge interacţiunilor din sistemul internaţional viitor şi relaţiile inter-regionale. De unde a rezultat iniţiativa constituirii Uniunii Eurasiatice.

Continuitate şi noutate

Propunerea lui Putin are elemente de continuitate şi elemente de noutate. Din start, el respinge asocierea cu tentativele de reînviere a URSS. Continuitatea admisă porneşte însă tot din punctul destrămării URSS, anume de la Comunitatea Statelor Independente, formula stabilită pentru păstrarea "legăturilor miriapodice" între popoarele din spaţiul ex-sovietic. A urmat sugestia din 2000 privind realizarea unei Comunităţi Economice Eurasiatice (care îşi are originile în proiecţii geoeconomice anterioare, venite dinspre aria Asiei Centrale), iar apoi Uniunea Vamală Rusia - Belaru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

Horoscop pentru vineri, 25 aprilie 2025. Provocările zile vin dinspre sectorul partenerial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rezerva-ti momente linistite si gandeste-te pe indelete cum ai dori sa fie viata ta de acum incolo. Ai sanse minunate de a alcatui planuri de viata noi, care se vor materializa incet, dar sigur. Relationezi mai greu cu ceilalti, pentru ca est

Un site „Turul 2 înapoi” şi TikTok-ul unei judecătoare pensionare au îndemnat la asaltul cu cereri de anulare a deciziei CCR privind alegerile prezidenţiale din 2024. 130 de acţiuni înregistrate la curţile de apel

News.ro acum o ora
Peste 130 de cereri privind anularea sau suspendarea deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) de anulare a alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024 s-au înregistrat la curţile de apel din România în perioada 8-17 aprilie, relatează Hotnew

Temperaturi peste media specifică lunii mai în vestul țării. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 57 minute
Temperaturile vor fi, în luna mai, mai mari decât cele specifice perioadei, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni publicată vineri de ANM. Săptămâna 28.04.2025 – 05.05.2025 Valorile termice se vor situa în general în jurul celor sp

Coreea de Sud acuză DeepSeek că a transferat datele utilizatorilor în China şi SUA fără consimţământ

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Coreea de Sud a concluzionat că startupul chinez de inteligenţă artificială DeepSeek a colectat informaţii personale de la utilizatorii locali şi le-a transferat în străinătate fără acordul acestora, transmit

Racheta care a ucis 12 persoane în atacul rusesc asupra Kievului era nord-coreeană, spune Zelenski

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că racheta rusă care a lovit un bloc de locuinţe din Kiev în timpul nopţii şi a ucis 12 persoane a fost furnizată de Coreea de Nord, conform Reuters. „Conform informaţiilor preliminare, ruşii

Zelenski: Ucraina susţine toate propunerile partenerilor pentru pace, cu excepţia celor care contravin Constituţiei noastre

News.ro acum 3 ore
Ucraina nu poate accepta niciun acord care contravine valorilor şi Constituţiei noastre, a declarat preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski în timpul unei întâlniri cu reprezentanţi ai presei, în Africa de Sud. El a subliniat că, la întâlnirea din

Mark Rutte, șeful NATO: Ucrainenii chiar joacă jocul. Mingea se află în mod clar în terenul Rusiei acum

Adevarul acum 39 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că revine Rusiei, şi nu Ucrainei, să avanseze negocierile pentru a pune capăt conflictului, după ce preşedintele american Donald Trump a criticat Kievul.

Facebook va penaliza conturile care fac spam

News.ro acum o ora
Meta promite, din nou, că va face curăţenie pe Facebook, având în vedere de data aceasta conturile care fac spam. Facebook va penaliza conturile care postează conţinut ce poate fi considerat spam prin reducerea vizibilităţii în cadrul platformei şi

Trump este gata să ofere uneia dintre cele mai bogate țări ale lumii un pachet de arme de peste 100 de miliarde de dolari

HotNews acum 30 minute
Statele Unite sunt pregătite să ofere Arabiei Saudite un pachet de arme în valoare de peste 100 de miliarde de dolari, au declarat șase surse cu cunoștințe directe despre această chestiune pentru Reuters, spunând că propunerea urmează să fie anunțat

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/16°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/23°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/24°
sâm.

12°/19°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/14°
lun.

11°/19°