Săptămâna viitoare, reprezentanţii Tetkron vor lucra la magistrala directă de termoficare între zonele Zizinului şi Craiter, care va alimenta 13 centrale de cartier.
După cum au declarat reprezentanţii frunizorului, braşovenii vor avea apă caldă şi căldură abia de duminica viitoare. Zonele afectate de această lucrare sunt: Griviţei, Scriitorilor, Tractorul, Craiter, Florilor, Gemenii, şi Gară. Conform legii, dacă în trei nopţi consecutive se vor înregistra temperaturi mai mici de zece grade Celsius, furnizorul este obligat să înceapă furnizarea de agebt termic. Deci, teoretic, cei 14.800 de braşoveni racordaţi la reţelele Tetkron ar fi trebuit să aibă caloriferele calde.
Pentru a realiza legătura între Zizinului şi Craiter vor fi montate două conducte de oţel preizolate cu diametrul de 600 de milimetri, respectiv 800 de milimetri. Lucrarea presupune subtraversarea străzii Timiş Triaj şi subtraversarea căii ferate CF 1.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: