La Bucureşti are loc reuniunea Adunării Parlamentare NATO. A început vineri, exact în ziua în care se împlineau 10 ani de când organizaţia e implicată într- un păgubos război (vieţi şi resurse) în Afganistan, ţară unde nici bombele barice, nici avioanele B2, nici tancurile Abrams nu izbutesc să implanteze democraţia de tip occidental, teatru de război de unde trupele încep să se retragă nu prea glorios, iar voci avizate susţin că războiul civil poate reizbucni oricând. Să revenim însă pe Dâmboviţa. La Bucureşti are loc reuniunea Adunării Parlamentare NATO. A început vineri, exact în ziua în care se împlineau 10 ani de când organizaţia e implicată într- un păgubos război (vieţi şi resurse) în Afganistan, ţară unde nici bombele barice, nici avioanele B2, nici tancurile Abrams nu izbutesc să implanteze democraţia de tip occidental, teatru de război de unde trupele încep să se retragă nu prea glorios, iar voci avizate susţin că războiul civil poate reizbucni oricând. Să revenim însă pe Dâmboviţa.
Sigur, dezbaterile privind o apărare colectivă nu-s de ignorat, principiul “Si vis pacem, para bellum!” - “Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război” - fiind valabil de milenii. Se pedalează însă prea mult şi cu preţuri prea mari pe latura preponderent militară, în care- s interesate marile companii de armament. Azi, mult mai primejdioase sunt războiul economic, cel financiar, agresiunile informatice, atentatele teroriste, iar astea nu se combat cu trupe regulate, cu aviaţie şi tancuri.
Reuniunea de la Bucureşti e, totuşi, una formală, de rutină, nu în astfel se întâlniri se iau decizii. Delegaţia română e condusă de celebrul “strateg” Sever Voinescu. E mai curând un prilej pentru tineri imberbi de a-şi face ucenicia, ori pentru doamne epuizate de a se bucura, dacă nu leşină, de o excursie. Suntem gazde primitoare. Au venit vreo 400 de oficiali, mulţi cu tot cu neveste,