Legea "visului californian" (California Dream Act) a fost adoptată de guvernatorul Californiei, Jerry Brown, în cursul zilei de sâmbătă.
Conform noii legi, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013, imigranţii ilegali care absolvesc liceul pot beneficia de ajutor financiar din partea autorităţilor în vederea frecventării cursurilor oferite de colegii şi de universităţi, informează CNN.
Astfel, Aproximativ 2.500 de tineri vor beneficia de fonduri în valoare de totală 14,5 milioane de dolari (10,8 milioane de euro), conform Departamentului de Finanţe din California. Astfel, fiecare dintre ei va primi în jur de 5.800 de dolari (4.300 de euro).
Reprezentanţi ai Partidului Republican, dar şi grupuri conservatoare, contestă legea.
"Este greşit din punct de vedere moral. Tocmai am creat un stimulent pentru zeci de mii oameni din toată lumea să vină aici ilegal", a declarat Tim Donnelly, membru al legislativului american, conform LA Times.
De asemenea, Federation for American Immigration Reform (FAIR), organizaţie care face lobby pentru reducerea fenomenului imigrării, se opune noii legi. "Sunt folosiţi nechibzuit banii contribuabililor", a declarat Kristen Williamson, purtătoarea de cuvânt a FAIR.