NETIMM, un proiect bazat pe intuiţie, inspiraţie şi anticipare, o modalitate inovativă de creştere a competitivităţii şi adaptabilităţii firmelor
Nicolescu (CNIPMMR): Proiectul a fost conceput în viziunea noii economii şi a Strategiei UE 2020
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) în parteneriat cu GAB Munich Germania (Asociaţie de Cercetare şi Dezvoltare în Domeniul Formării Profesionale şi al Ocupării) au prezentat, vineri, conferinţa finală a proiectului NETIMM - "Crearea de reţele de IMM-uri - modalitate inovativă de creştere a competitivităţii şi adaptabilităţii IMM-urilor din România", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
"Proiectul NETIMM ar trebui să reprezinte un model antreprenorial conceput şi operaţionalizat în concordanţă cu prevederile strategiei UE 2020 care să fie diseminat şi multiplicat la nivelul celor opt regiuni din România. Cele douăsprezece reţele de firme au fost create după standarde europene. Aceste reţele reprezintă nişte poli de excelenţă care prin activitatea lor determină creşterea funcţionalităţii mediului de afaceri şi creşterea capacităţii firmelor de a rezista pe piaţă, de a-şi dezvolta activităţile, de a oferi mai multe produse şi servicii, de a genera noi locuri de muncă şi de a creşte veniturile la bugetul statului", a declarat, pentru Curierul Naţional, directorul proiectului NETIMM şi preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.
Ovidiu Nicolescu: Legea privind investiţiile să fie reactualizată şi să fie particularizată la condiţiile noastre
Acesta a spus că reţelele facilitează formarea a noi tipuri de întreprinderi care sunt cele ale viitorului, de care depind dezvoltarea şi prosperitatea fiecărei ţări şi primul lucru care generează competitivitate. "Orice afa