Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 20.000 de bilete vândute pentru meciul de inaugurare a Cluj Arena

Publicat in Adevarul, luni 10 octombrie 2011 ·

Potrivit finanţatorului grupării Universitatea Cluj, Florian Walter, aproape 20.000 de fani şi-au cumpărat deja bilete la partida de marţi, cu echipa rusă Kuban Krasnodar, eveniment care va marca inaugurarea stadionului Cluj Arena.

Walter a mai dezvăluit că mai mulţi foşti jucători ai echipei naţionale a României, printre care Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu, au acceptat invitaţia de a veni la partida inaugurală.

"Nu am cifrele exacte, dar am înţeles că s-au vândut deja undeva la 20.000 de bilete. Probabil că restul se vor epuiza luni, aşa că sunt şanse mari să inaugurăm stadionul cu casa închisă. Ne bucurăm că vom avea invitaţi de seamă de la FRF şi LPF.

Am invitat mai mulţi membri ai Generaţiei de Aur, în frunte cu Hagi, Popescu, Selymes au Dulca, iar ei ne-au confirmat prezenţa. Vor ajunge la Cluj în ziua meciului, cu un charter", a declarat Walter.

Partida dintre "U" şi Kuban Krasnodar e programată, marţi, pe stadionul Cluj Arena. Evenimentul va începe la ora 17.00, urmând ca meciul propriu-zis să debuteze două ore mai târziu. Organizatorii au anunţat că au scos la vânzare 26.000 de bilete, stadionul având o capacitate de 30.350 de locuri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 50 minute
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad

News.ro acum 25 minute
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Nicuşor Dan: Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente

Mediafax acum o ora
„Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România. Primăria Capitalei, prin Direcţia de Asistenţă Socială, construieşte în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale car

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 2 ore
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Gheorghe Dincă, găsit inconştient în celulă! Monstrul din Caracal, la un pas de moarte

Cancan acum 2 ore
Momente de coșmar pentru Gheorghe Dincă în penitenciarul Craiova! Bărbatul în vârstă de 71 de ani, cunoscut drept Monstrul din Caracal, și-a văzut moartea cu ochii. Acesta s-a prăbușit la podea și a fost găsit inconștient în celula sa. Ceilalți deți

Zelenski îi așteaptă pe refugiații ucraineni să se întoarcă acasă imediat după încheierea războiului. „Vor fi multe locuri de muncă”

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat marţi, 11 iunie, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară, dar numai după ce războiul s-a încheiat, relatează dpa. Nu are sens să încerci să-i motivezi pe ucrainen

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

HotNews acum 56 minute
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

Calendar ortodox, 12 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul. Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°