Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moody`s ar putea retrograda ratingul Belgiei

Publicat in Curierul, luni 10 octombrie 2011 ·

Moody's a avertizat vineri că ar putea retrograda ratingul Belgiei din cauza cheltuielilor pentru susţinerea financiară a grupului franco-belgian Dexia, şi a perspectivei unor costuri financiare mai mari şi a creşterii economice lente, transmite Reuters. Agenţia a pus sub supraveghere ratingul "Aa1" al Belgiei, în vederea unei posibile revizuiri în scădere, citează Mediafax. Moody's s-a alăturat astfel Standard&Poor's şi Fitch, care au pus sub supraveghere calificativele "AA+" ale Belgiei, cu perspectivă negativă, în ultimul an. Ambele agenţii au arătat că lipsa unui guvern învestit subminează eforturile de echilibrare a bugetului în Belgia, unul dintre cele mai îndatorate state din zona euro. Dexia, ale cărui acţiuni au scăzut cu 42% săptămâna trecută, este pe cale de a fi divizat de Belgia şi Franţa, din cauza expunerii masive la datoriile Greciei şi a dificultăţilor de a se finanţa.

Belgia va suporta, probabil, costul naţionalizării operaţiunilor bancare belgiene ale Dexia, precum şi partea sa de garanţii pentru activele neperformante ale băncii, care includ datorii ale ţărilor periferice din zona euro. Belgia nu are un guvern învestit de la alegerile parlamentare din iunie 2010, iar datoriile sectorului public au fost anul trecut de 96,6% din PIB, pe locul al treilea în zona euro, la egalitate cu cele ale Irlandei şi după cele ale Greciei şi Italiei.

Guvernul interimar al Belgiei vrea să limiteze deficitul bugetar din acest an la 3,3% din PIB, iar anul viitor la 2,8%. Şansele de formare a unui nou guvern au crescut simţitor în ultimele săptămâni. Fitch Ratings a retrogradat vineri ratingul Italiei cu o treaptă, iar pe cel al Spaniei cu două, din cauza înrăutăţirii crizei datoriilor din zona euro.

Moody's a avertizat vineri că ar putea retrograda ratingul Belgiei din cauza cheltuielilor pentru susţinerea financiară a grupului franco-belgian D

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 40 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 21 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°