E greu sa vorbesti despre modernizarea Romaniei. E si mai dificil sa iti gasesti cuvintele atunci cand trebuie sa scoti la iveala teme europene ce salasluiesc adanc ascunse in mijlocul nostru. Si apoi daca speri ca ele sa mai fie si usor vizibile, rapid identificabile de catre o oarecare majoritate si simplu de prezentat, te trezesti pierdut. Misiune imposibila aproape!

Altfel, oaze si insulite de europenism, exemple cu totul si cu totul solitare, rasfirate ici si colo, se pot destul de usor intrezari. Ele fac deliciul jurnalelor de stiri sau reportajelor pe cale de disparitie din presa scrisa. Dar atat si nimic mai mult. Forta lor nu mai consta nici macar in exemplul pe care ar trebui sa il dea. Aparent, ele au ramas doar margele rasfirate intr-un nor de praf gros.

Un Raed Arafat, doctorul (de origine palestiniana) care se declara mai mandru decat toti romanii ca este roman, este piatra pretioasa pe care o scoate oricine este fortat sa vorbeasca in termeni apreciativi despre progresele din Romania spre modernitate si standardele Europei “civilizate”. Nu e imposibil nici sa gasesti vreun medic, profesor sau medaliat, care in ciuda tuturor greutatilor, a salariului mizerabil, continua sa isi faca datoria ca si cum ar fi un rezident extraterestru.

Oameni care in ciuda a toate si a tot se comporta ca si cum ar trai in alta lume si s-ar hrani de la un izvor miraculos, nevazut de nimeni altcineva. In Romania exista inca si astfel de oameni, traiesc printre noi si devin pe zi ce trece o singularitate tot mai concentrata. Ei nu mai reprezinta de mult timp un motor care sa impinga societatea inainte, ci doar ciudatenii si extravagante ale unei lumi care, totusi, se schimba tot mai puternic.

Lista exceptiilor si exemplelor vizibil pozitive poate continua. Am putea sa ne oprim asupra unor opere care, prin stralucirea lor, ne fac mandri ca suntem romani