Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Drumul lui Chauncey Hardy din mahalalele unui orăşel din Connecticut la Giurgiu: “Era fericit în România”

Publicat in Gandul, luni 10 octombrie 2011 ·

"A fost cel mai bun om al lor. A marcat 22 de puncte, a avut foarte multe pase decisive şi a avut o serie de recuperări. Practic, a fost artizanul meciului cu noi", asta a declarat pentru gândul Vali Pogonaru, antrenorul echipei Dinamo la câteva ore de la decesul baschetbalistului Chauncey Hardy. De altfel, vestea morţii baschetbalistului american de numai 23 de ani, a şocat întreaga lume din baschet şi nu numai. Sportivul, care evolua la clubul CSS Giurgiu, a fost transferat anul acesta la echipa antrenată de americanul Theo Evans. Acesta a mai adus cu el, la venirea la clubul din Giurgiu, alţi doi jucători americani: Levar Seals (28 de ani) şi Justin Eller (24 de ani).

Chauncey Hardy s-a născut în Middletown, Connecticut, şi avea două surori, Onnalisa şi Jada Kindsey, potrivit site-ului fostei echipe unde baschetbalistul a activat, Universitatea Sacred Heart. Sportivul era fan Atlanta Hawks şi Dallas Cowboys, iar model îl avea pe baschetbalistul Mike Bibby, care evoluează la Miami Heat.

Chauncey a absolvit liceul Xavier, unde a şi jucat în echipa de baschet, sub comanda lui Michael Kohs. Adora să se uite la filmul său preferat, "American Gangster". "Era o persoană sociabilă", spune despre Chauncey fostul lui coechipier, Levar Seals. "A fost un prieten bun, era o persoană sociabilă, vorbea în fiecare zi cu toţi colegii şi nu a fost implicat în niciun conflict. Sunt în continuare marcat de ce s-a întâmplat. Era fericit în România, din păcate n-am apucat să jucăm împreună decât două meciuri", a declarat Seals pentru gândul. Sportivul spune că nu ştie "cum s-a produs tragedia", pentru că nu a fost "la acea petrecere". Cu toate astea, mărturiseşte că vrea să joace în continuare baschet în România: ,,Să joci baschet în România e ca şi cum ai evolua în orice altă ţară, Lituania, Italia, chiar Statele Unite. Vreau să fiu pe teren". Fostul antrenor al lui

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 40 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 58 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 58 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 35 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum 2 ore
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°