Cine nu a apelat măcar o dată la serviciile unui transportator de ocazie pentru a ajunge la destinaţie, undeva în afara Timişoarei? Nimeni nu vrea să aştepte ore în şir sosirea unui autobuz cu traseu stabilit, mai ales dacă vremea e potrivnică. Şi atunci, nu refuză invitaţia „piraţilor”. Îi vedem zi de zi în staţiile de la ieşirile din oraş, căutându-şi clienţi pe care să îi ducă acasă, contra cost. Unii au chiar curse regulate şi abonaţi care fac naveta zilnic între oraş şi satele în care locuiesc. Cine are nevoie de licenţă de transport, când piraţii îţi stau la dispoziţie oricând şi te lasă chiar în faţa porţii? Şi câte imagini de foileton despre viaţa românului navetist se pot strânge într-o singură călătorie „piraterească”...

Viaţa, „la ocazie”

„Doamna Maria, urcaţi în spate, lângă Sile, ca să le iau pe fetele astea două în faţă”. Bărbatul ţine portiera maşinii întredeschisă, în timp ce o femeie cu trei sacoşe voluminoase se străduie să coboare de pe bancheta din faţă a maşinii. Trupul greoi al fe­meii, trecută de mult de a doua tine­reţe, se urneşte lent în afară de pe bancheta din faţă a maşinii tip „maxi-taxi”. Şoferul îi simte nemulţumirea şi încearcă să o îmbuneze, luându-i sa­coşele din braţe şi ajutând-o să urce din nou în maşină, pe bancheta din spate, unde Sile şi un alt bărbat se li­pesc instinctiv unul de celălalt pentru a-i face loc. Doamna Maria reuşeşte să îşi ocupe locul strâmt şi îşi aşează sacoşele recăpătate. Două pe sub picioare, iar alta în poale. Cele două domnişoare îşi ocupă şi ele locurile din faţă şi îşi zâmbesc una alteia com­plice. Şoferul trage portiera, care se trânteşte cu zgomot asemenea unui grilaj metalic ce aminteşte de puşcă­rie. În spatele doamnei Maria şi a ce­lorlalţi doi bărbaţi, alţi patru indivizi stau îngrămădiţi pe o banchetă. În „fostul” portbagaj au mai fost impro­vizate două locuri, şi