Cel puţin 16 persoane au fost ucise duminică în cursul unei manifestaţii a copţilor din Egipt, care au protestat la Cairo faţă de incendierea unei biserici, informează AFP, potrivit Mediafax.
Potrivit corespondentului AFP, cel puţin una dintre victime avea faţa desfigurată. Atmosfera era foarte tensionată în faţa spitalului din Cairo unde sunt cadavrele, rudele acestora exprimându-şi furia.
"Un vehicul al armatei a trecut peste cinci manifestanţi", afirmă un preot copt.
Anterior, un militar egiptean a fost ucis în cursul mitingului copţilor, care protestează faţă de incendierea unei biserici din guvernoratul Assuan.
Violenţele au fost declanşate la scurt timp după ce mii de manifestanţi copţi au ajuns în faţa sediului televiziunii, la capătul unui marş care a pornit din cartierul Chobra.
Motivele declanşării confruntărilor nu sunt clare. Un corespondent AFP afirmă că manifestanţii au aruncat cu pietre în direcţia scutierilor şi militarilor care asigură paza clădirii şi au incendiat două maşini. Televiziunea egipteană a relatat că a fost incendiat şi un vehicul al armatei. Forţele de securitate au încercat să disperseze manifestaţia deschizând focuri de avertisment.
Cel puţin 16 persoane au fost ucise duminică în cursul unei manifestaţii a copţilor din Egipt, care au protestat la Cairo faţă de incendierea unei biserici, informează AFP, potrivit Mediafax.
Potrivit corespondentului AFP, cel puţin una dintre victime avea faţa desfigurată. Atmosfera era foarte tensionată în faţa spitalului din Cairo unde sunt cadavrele, rudele acestora exprimându-şi furia.
"Un vehicul al armatei a trecut peste cinci manifestanţi", afirmă un preot copt.
Anterior, un militar egiptean a fost ucis în cursul mitingului copţilor, care protestează faţă de incendierea unei biserici din guvernoratul Assuan.
Violenţele au fost declanşate la scu