Negocierile dintre Universitatea Politehnica şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”, din Timişoara, pentru fuziune într-un consorţiu universitar, nu s-au încheiat. Deşi dădeau ca termen estimativ sfârşitul lunii septembrie pentru finalizarea documentaţiei, conducerile celor două universităţi au stabilit că au nevoie de mai mult timp pentru a pune la punct toate detaliile, mai ales că unii dintre membrii senatelor acestora nu sunt convinşi că un astfel de demers ar fi potrivit. În plus, dacă Politehnica s-a declarat deja pro-fuziune, conducerea U.M.F. intenţionează să organizeze un referendum prin care să se solicite şi să se afle punctul de vedere atât al cadrelor universitare, cât şi al sindicatelor şi studenţilor.
Demers greoi
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţa, la mijlocul acestui an, că încurajează modelul vestic al consorţiilor universitare şi că universităţile care vor fuziona vor primi finanţări suplimentare. Ideea a fost agreată de conducerile a două universităţi timişorene, Politehnica şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” , care au anunţat public că au decis să înceapă discuţii preliminare pentru o astfel de fuziune.
În luna iunie, conducerile universităţilor au început negocierile în vederea fuziunii, după ce a fost legalizat la notariat şi recunoscut de Ministerul Educaţiei şi Cercetării consorţiul dintre cele două instituţii de învăţământ superior. Rectorul U.M.F., prof. univ. dr. Ştefan Drăgulescu, declara la acea vreme că Senatul U.M.F. a stabilit ca, până în 30 septembrie, să fie finalizate negocierile dintre cele două universităţi în vederea fuziunii, arătându-se încântat de ideea că “este prima dată în România când instituţiile de învăţământ superior hotărăsc să-şi unească forţele pentru a fi mai puternice”.
Şi reprezentanţii conducerii Politehni