Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş, prof. univ. dr. Constantin Copotoiu, a declarat într-un interviu acordat Agerpres că politicul nu trebuie să se amestece în problemele universităţii, încălcând autonomia universitară prevăzută în Legea Educaţiei şi principiul libertăţii academice. “În primele pagini ale Legii Educaţiei, care se referă la principiile de funcţionare, spune clar: politicul nu are niciun amestec în treburile interne ale universităţilor. Deci politicul nu are ce căuta la nivel de universitate. Că se intervine la nivel mai înalt, conform algoritmului de funcţionare a guvernului sau după alte legi, nu ştiu şi nici nu am cum să ştiu pentru că e logic că se fac nişte jocuri politice şi noi suntem victima lor, pentru că noi, Senatul, hotărâm ceva, şi după aceea aflăm că la nivel de minister sau mai sus se hotărăşte cu totul altceva. Adică se încalcă chiar principiile enunţate de funcţionare a universităţii, a autonomiei universitare şi a libertăţii academice”, a spus Copotoiu, potrivit sursei citate.
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş, prof. univ. dr. Constantin Copotoiu, a declarat într-un interviu acordat Agerpres că politicul nu trebuie să se amestece în problemele universităţii, încălcând autonomia universitară prevăzută în Legea Educaţiei şi principiul libertăţii academice. “În primele pagini ale Legii Educaţiei, care se referă la principiile de funcţionare, spune clar: politicul nu are niciun amestec în treburile interne ale universităţilor. Deci politicul nu are ce căuta la nivel de universitate. Că se intervine la nivel mai înalt, conform algoritmului de funcţionare a guvernului sau după alte legi, nu ştiu şi nici nu am cum să ştiu pentru că e logic că se fac nişte jocuri politice şi noi suntem victima lor, pentru că noi, Senatul, hotărâm ceva, şi după aceea aflăm că la nivel de mi