UPDATE 21.19Morar: Una din cele două judecătoare de la ICCJ a cerut pensionarea
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a declarat, luni, la TVR că una din cele două judecătoare de la instanţa supremă puse sub acuzare pentru fapte de corupţie şi-a înaintat cererea de pensionare, de altfel 12 magistraţi acuzaţi au cerut retragerea din magistratură.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de următoarele persoane: Gabriela Victoria Bârsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă; Iuliana Puşoiu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă; Claudia Gherbovan Silinescu, avocat în Baroul Bucureşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă şi Gabriel Chriac, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.
Surse din magistratură susţin că judecătoarea Gabriela Bârsan şi-a înaintat cererea de pensionare, Consiliul Superior al Magistraturii urmând să ia act de acest act.
Daniel Morar a afirmat, la TVR, că una din judecătoarele cercetate şi-a înaintat cererea de pensionare la fel ca alţi 12 magistraţi faţă de care DNA a declanşat urmărirea penală.
Daniel Morar a criticat faptul că magistraţii care sunt condamnaţi definitiv pentru fapte în legătură cu serviciul beneficiază de pensia de serviciu.
El a precizat că ar putea fi o coincidenţă că vorbeşte despre acest fapt în condiţiile în care şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a înaintat o propunere de modificare a legii în sensul că procurorii sau judecătorii care au primit