Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Beckenbauer: "Cred că Platini va fi următorul preşedinte al FIFA"

Publicat in Adevarul, luni 10 octombrie 2011 ·

Germanul Franz Beckenbauer a declarat într-un interviu apărut, luni, în publicaţia Kicker, că următorul preşedinte al FIFA va fi, în opinia sa, francezul Michel Platini, care face "o treabă foarte bună" la conducerea UEFA, informează AFP.

"Cred că Platini va fi următorul preşedinte al FIFA. Până la urmă Sepp Blatter nu va mai candida, din cauza vârstei", a spus Beckenbauer, precizând că Platini "se luptă şi îşi face ascultate ideile".

La sfârşitul lunii august, Michel Platini a refuzat să se pronunţe în privinţa unei eventuale candidaturi a sa pentru postul de preşedinte al FIFA, în 2015. Joseph Blatter, în vârstă de 75 de ani, a fost reales la conducerea FIFA, la 1 iunie, pentru al patrulea şi ultimul mandat al său de patru ani.

Beckenbauer s-a declarat, de asemenea, foarte preocupat de proiectul de fair-play financiar adoptat de UEFA la 27 mai, care prevede că un club nu poate cheltui mai mulţi bani decât generează pentru a participa în competiţiile europene. Proiectul va intra în vigoare progresiv şi primele sancţiuni s-ar putea aplica începând din sezonul 2014/2015.

"Este timpul să se facă o curăţenie serioasă. Sper că Michel Platini va acţiona aşa cum trebuie. Progresul nu vine fără riscuri. Numeroase cluburi din Italia, Spania şi Franţa sunt terminate şi depind de donaţii", a precizat Franz Beckenbauer.

Beckenbauer şi-a reînnoit susţinerea faţă de Blatter, "dezolat" de criticile la adresa acestuia venite din partea compatrioţilor săi Karl-Heinz Rummenigge, preşedintele Asociaţiei Europene a Cluburilor, şi Uli Hoeness, preşedintele clubului Bayern Munchen.

"Ei au spus lucruri nepotrivite. Şi nu trebuie să uităm elementul uman. Se poate discuta cu Sepp Blatter", a precizat Beckenbauer, care a renunţat la calitatea de membru al Comitetului Executiv al UEFA, pe care o avea din 2007.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 34 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°