Toate ziarele, din toate domeniile, au tratat subiectul Steve Jobs.
Probabil, şi revistele pentru copii vor scrie, ca despre un Moş Crăciun absent, pe care ei nu l-au văzut, dar la dispariţia căruia ar cam trebui să sufere.
Şi-au vrut să scrie totul. Se întâmplă de parcă străbunica, la parastas, scoate pozele cu străbunicul şi începe să depene amintiri. Iată unsprezece lucruri pe care nu le ştiai despre el, zece lucruri, şapte lucruri, trei. Uite că şi Alina Plugaru e supărată de vremelnica plecare! O doamnă se fălea că dispărutul îi reţinuse cândva numele, ba chiar şi-un reportaj despre un inventator român îl avea tot pe Steve Jobs în titlu. Iată poza de când era mic, iată cum arăta la 14 ani, la 21 de ani, care a fost mesajul dinaintea morţii, cui îi va rămâne averea, ce fel de cancer a avut, cine-a mai avut şi cât l-a dus pe picioare, ce îşi dorea să facă în ultima zi din viaţă, ce a făcut în ultimele luni, de la cine şi-a luat rămas-bun, vezi cum a început deja să facă bani după moarte şi cui îi va rămâne averea. Exclusiv!, a avut trei copii, însă pe primul nu l-a recunoscut decât târziu, purta helancă şi blugi, care se vând acum ca pâinea caldă, citeşte de ce purta helancă şi blugi şi, dacă tot ai intrat aici, vezi şi de unde şi le cumpăra. Vezi şi de ce. Vezi şi cu cât.
La dispariţia omului care a spus „Gândiţi diferit!" se scriu aceleaşi clişee ca la plecarea oricui. Este un formular-tip care trebuie completat pe foi de ziar de câte ori dispare cineva. Prin acest preaplin, presa reuşeşte să se autosaboteze, căci apăsat de propria urieşenie, subiectul se destramă ca un castel din cărţi de joc. Mai mult înseamnă, dincolo de un punct, mai puţin, iar belşugul acesta nu-i decât semnul sărăciei.
Iată şi un fapt mic, găsit, via Facebook, în „New York Times". Când un MacBook Pro este închis sau „doarme", ritmul de aprindere şi de stingere