Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prins beat la volan, a vrut să mituiască un poliţist

Publicat in Adevarul, luni 10 octombrie 2011 ·

Astăzi Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a definitivat cercetările în dosarul în care inculpat este Ghiocel Ali, trimis în judecată pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală şi dare de mită.

În noaptea de 30 spre 31 octombrie 2010, învinuitul a consumat băuturi alcoolice, după care s-a urcat la volanul autoturismului său Dacia, pe care l-a condus pe mai multe străzi din oraşul Isaceea , deşi avea o alcoolemie de 1,75. Datorită alcoolului consumat, Ghiocel a pierdut controlul volanului într-o curbă, la 200 de metri de locuinţa sa, intrând într-un gard. Evenimentul rutier a fost semnalat organului de poliţie, care a sosit la faţa locului. Pentru a scăpa de răspunderea penală ca urmare a conducerii autovehiculului pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a făcut promisiuni repetate lucrătorului de poliţie. Mai mult, acesta a oferit o sumă de bani în vedere soluţionării favorabile a dosarului său penal, în care era cercetat, fiind surprins în flagrant la data de 2 noiembie 2010, ca urmare a denunţului făcut de lucrătorul de poliţie.

„Dosarul cauzei a fost trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Tulcea. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de dare de mită este închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar pedeapsa pentru comiterea infracţiunii de conducere cu alcoolemie peste limita legală este închisoarea de la 1 la 5 ani“, spune Laura Subţirelu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 2 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum o ora
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Șeful FBI, Christopher Wray, a anunțat că își dă demisia în ianuarie

HotNews acum o ora
Directorul FBI, Chris Wray, a anunțat că își va da demisia la începutul anului viitor, după ce președintele ales republican Donald Trump și-a semnalat intenția de a-l concedia pentru a-l înlocui cu Kash Patel, un alt loialist despre care criticii au

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 43 minute
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 2 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Roxana Mînzatu, după o întâlnire cu Maia Sandu:Comisia Europeană sprijină calea europeană a Moldovei, cimentatã prin referendum popular

News.ro acum 53 minute
Vicepreşedintele Comisiei Europene, românca Rocana Mănzatu, s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi au discutat despre oportunităţile de a sprijini cetăţenii şi antreprenorii din Republica Moldova. ”Bucuroasã să o

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum o ora
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 8 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 8 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

SUA avertizează că Rusia ar putea să folosească din nou racheta Oreşnik împotriva Ucrainei în zilele următoare. Moscova a promis să răspundă unui atac ucrainean cu rachete ATACMS care au lovit miercuri un aerodrom

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că Ucraina a lovit un aerodrom militar de la Marea Azov cu şase rachete balistice ATACMS de fabricaţie americană, o mişcare ce ar putea determina Moscova să lanseze în Ucraina o altă rachetă hipersonică experimentală cu raz

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°