Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefii sunt de patru ori mai predispuşi decât subalternii să devină psihopaţi. Ce faci când ai un şef "plecat pe câmpii"?

Publicat in Jurnalul, luni 10 octombrie 2011 ·

Realitatea este de multe ori cruntă – potrivit unui studiu publicat într-o revistă de specialitate (Behavioral Sciences and the Law), şefii sunt de patru ori mai predispuşi să devină psihopaţi. Mai predispuşi decât un subaltern. Trist... pentru angajat. Dar pentru afacerea în sine, un astfel de şef este considerat "asul din mânecă" – pentru că el are toate "ingredientele" necesare ca afacerea să meargă bine: este ticălos, "cameleon", ob­sesiv, compulsiv; nu are niciodată în­doieli despre propria persoană sau despre viitorul său şi nu are nici măcar conştiinţă; taie şi spânzură când este cazul şi, dacă ar fi după el, ar juca mereu rolul nemilosului. Inspirându-se din anecdota populară atribuită grecului Arhimede "Daţi-mi un punct de sprijin şi voi muta Pământul din loc", corporatiştii au reformulat: "Daţi-mi un şef destul de nebun şi voi controla compania". Nimic mai neadevărat.

Ce ar trebui să ştii când afli că eşti condus de o asemenea persoană? În primul rând, că furia este mâna dreaptă a fricii. Un şef "psihopat" se va folosi de furia ta pentru a-ţi induce frica şi, astfel, vei pierde războiul din start. Aşa că ia-o încetişor şi stu­diază omul-problemă din faţa ta cu mare atenţie. Cunoaşte-te pe tine însuţi şi învaţă să nu-ţi mai pese, să fii răbdător şi "să pregăteşti terenul" cu profesionalism pentru momentul răzbunării. Şefilor cu tulburări de personalitate le plac oamenii care le ascultă monoloagele despre viaţă, despre domeniul de activitate, despre lumea afacerilor etc., spun specialiştii. Dacă îl asculţi suficient de bine, vei găsi, în pledoaria lui, calea de a-ţi ajuta şeful să-şi îndeplinească un vis, o dorinţă. Implicit, vei avea de câştigat pentru că omul-problemă va remarca ascuţimea minţii tale, iar în acel moment vei fi câştigat o bătălie – pentru că omul care-ţi mănâncă zilele îşi va fi dat seama câtă nevoie are de tine.

Când

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°