Aşa cum reiese din sentinţa pronunţată de judecătorii Curţii de Apel Constanţa şi publicată pe portalul instanţelor de judecată, pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii efective publice a fost suspendată
„Condamnarea lui Dumitru Moinescu este o comandă a celor care s-au speriat atunci când s-au uitat pe sondajele de la Medgidia", este părerea preşedintelui PDL, Christian Gigi Chiru. Liderul democrat-liberal nu-şi poate explica altfel sentinţa dată de magistraţii Curţii de Apel Constanţa din moment ce Moinescu primise deja două achitări succesive în acest dosar. „Aşteptăm comunicarea sentinţei şi atunci vom afla daca sunt şi menţiuni legate de interzicerea mai multor drepturi, printre care şi cele electorale. Oricum, Titi Moinescu nu are de gând să stea cu mâinile în sân şi se consultă cu avocaţii săi să vadă ce este de făcut în acest caz", a mai spus Gigi Chiru.
Reamintim că fostul primar al oraşului Medgidia, Dumitru Moinescu, a fost condamnat definitiv la şase luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de favorizare a infractorului. Decizia magistraţilor Curţii de Apel Constanţa vine la patru ani după comiterea faptei. Potrivit rechizitoriului, Moinescu este acuzat că, în aprilie 2006, pe durata exercitării mandatului de primar, folosindu-se de calitatea pe care o avea, a încercat să influenţeze urmărirea penală declanşată împotriva a opt persoane din localitate. Cu toate că Judecătoria Medgidia şi Tribunalul Constanţa l-au achitat pe fostul primar, magistraţii Curţii de Apel au decis altceva.
Dumitru Moinescu: „Voi dezvălui raţiunile pentru care a fost înscenat acest dosar"
„«Justiţia în folosul cetăţenilor» scrie pe site-ul Ministerului Justiţiei. Experienţa mea cu judecătorii Curţii de Apel Constanţa mă determină să afirm că «Justiţia este în folosul lor»", susţine Du