Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 case construite în 5 zile!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 10 octombrie 2011 ·

10 familii sărace care trăiau în condiţii improprii, din Bălteşti, Prahova, au, din această toamnă, un acoperiş modern deasupra capului. Este vorba de fapt despre proiectul „Big Buid 2011” eveniment organizat de către Habitat pentru Umanitate România şi Irlanda de Nord, cu sprijinul Primăriei Bălteşti şi sprijinit în acest an de Kronospan România. În cadrul acestui proiect, Kronospan a contribuit cu 522 de plăci OSB. Ineditul proiectul stă în faptul că locuinţele au fost construite de la fundaţie până la acoperiş, în doar 5 zile (03 – 07 octombrie 2011), iar pentru finalizarea lor au muncit familiile beneficiare, dar şi voluntari români şi străini.

„Ceea ce se întâmplă în aceste zile în comuna Bălteşti, Prahova, este un lucru extraordinar din toate punctele de vedere: pe de o parte 10 familii care vor trăi o schimbare fundamentală a calităţii vieţii, pe de altă parte companii care au avut curajul să facă o investiţie socială atât de relevanţă, voluntari care donează din timpul şi energia lor, şi, cel mai important, semnalul pe care îl dăm de ziua mondială a locuirii, anume că soluţia la probleme complexe precum locuirea poate fi una simplă, atunci când devii pro-activ şi te implici”, a declarat Emil Olteanu, director naţional al Habitat for Humanity România.

Familiile selectate pentru acest proiect au fost extrem de încântate, iar visul lor de a avea o casă proprie li s-a îndeplinit: „De abia aşteptam să lucrăm alături de voluntari. Le doresc ca de acum încolo numai aşa să facă. Să îi ajute Dumnezeu să sprijine cât mai multe persoane aflate în nevoie, pentru că ei sunt un model pentru noi toţi”, a mărturisit Daniel Nicoale care se va muta zilele acestea în casă nouă împreună cu soţia sa Georgeta (25 ani) şi fetiţa lor de numai doi ani, Ioana.

Parteneriatul cu Habitat for Humanity Internaţional face parte din programele de responsabilitate socială

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opt persoane au fost rănite după ce forţele ruse au atacat Kievul cu drone şi cu rachete

G4Media acum 37 minute
Kievul a fost supus unui atac intens cu drone şi rachete de către forţele ruse în noaptea de vineri spre sâmbătă, declanşând incendii şi rănind cel puţin opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene, conform The Guardian, transmite News.ro.

Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe îşi reduce drastic personalul într-o restructurare dramatică

HotNews acum o ora
Zeci de angajaţi au fost concediaţi vineri din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, în contextul în care preşedintele Donald Trump a decis să reducă dimensiunea şi atribuţiile acestui organism, cândva puternic, au declarat cinci

„Românii au talent” 2025 – Cine câştigat finala şi marele premiu de 120.000 de euro

HotNews acum 7 ore
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de la Pro TV şi, totodată, marele premiu de 120.000 de euro. Damaris Lupu este o elevă de 14 ani

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 11 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ultima etapă! „Arbitrul a stricat meciul”

Gandul acum 33 minute
FCSB a remizat vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea CFR Cluj, în ultima etapă a play-off-ului Superligii. Bucureştenii au ratat un penalty şi au avut superioritate numerică din minutul 28. Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ulti

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum 11 ore
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Ambulanță implicată într-un accident în Cluj. O pacientă și trei membri ai echipajului au fost transportați la spital

Adevarul acum 9 ore
O ambulanță a fost implicată într-un accident vineri seara în județul Cluj. Trei membri ai echipajului și o pacientă, care era transporată în vehicul, au fost duși la spital pentru îngrijiri suplimentare.

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum 8 ore
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

Ucraina și Rusia desfășoară cel mai mare schimb de prizonieri de la invazia din 2022

Adevarul acum 12 ore
Ucraina și Rusia au anunțat vineri, 23 mai, repatrierea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte, în cadrul unui schimb major convenit recent la Istanbul.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/19°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°