Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paradox: gigacalorie mai ieftină, facturi mai mari la Piatra Neamţ

Publicat in Adevarul, luni 10 octombrie 2011 ·

Gigacaloria s-a ieftinit la Piatra Neamţ cu 13,16 lei faţă de sezonul rece 2010-2011, însă vestea nu este îmbucurătoare pentru toţi locuitorii oraşului.

Chiar dacă preţul de producţie al gigacaloriei de anul trecut era de 311,66 de lei, pietrenii plăteau numai 177,17 lei. În schimb, în acest sezon rece, cei care nu se mai încadrează în plafonul impus de Guvern pentru acordarea subvenţiei de la bugetul de stat vor plăti preţul integral de producere, adică 298,5 lei pentru o gigacalorie.

Afectaţi de noua modificare sunt pietrenii care au rămas branşaţi la sistemul centralizat de încălzire, cu venituri mai mari de 1.300 de lei pentru fiecare membru al familiei. „Nu vreau să mă gândesc cât voi plăti. Am vrut chiar să mă debranşez şi să îndur frigul din casă, dar nu pot să-mi chinui copiii aşa. Cred că vom ajunge să ne dăm tot salariul la întreţinere“, a spus croitoreasa Elena Marcu. Consumul mediu de căldură estimat pentru o lună de iarnă este de 1,01 gigacalorii pentru o garsonieră, de 1,49 gigacalorii pentru un apartament cu două camere şi de 1,94 gigacalorii pentru un apartament cu trei camere.

Săracii, mai fericiţi

Astfel, pietrenii care au salarii mai mari de 1.300 de lei şi care locuiesc în garsonieră vor avea de plătit aproximativ 300 de lei numai pentru încălzire, cei din apartamentele cu două camere 445 de lei, iar cei din apartamentele cu trei camere, 600 de lei. Consilierii locali din Piatra Neamţ au stabilit şi valoarea ajutoarelor pentru încălzire care vor fi acordate pietrenilor în această iarnă, în funcţie de veniturile acestora. Cei care au venitul mediu net pe membru de familie de maxim 155 de lei vor beneficia de o subvenţie de 5% din valoarea facturii, plătit din bugetul local. La aceasta se adaugă şi subvenţia de la stat, deci persoanele singure cu venituri cel mult egale cu 155 de lei vor beneficia de subvenţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 24 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 46 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 45 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°