Procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă omului de afaceri Gabriel Chiriac învinuirile aduse în dosarul în care sunt cercetaţi mai mulţi magistraţi, între care şi preşedinta Secţiei Contencios Administrativ a instanţei supreme, Gabriela Bîrsan.
Dosare soluţionate preferenţial
Judecătoarele Gabriela Bârsan şi Iuliana Puşoiu au primit bijuterii şi alte foloase în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, astăzi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Şefă la instanţa supremă, atenţionată că-i interceptată
Cei patru acuzaţi din acet dosar sunt:
BÎRSAN GABRIELA VICTORIA, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă
- PUŞOIU IULIANA, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă
- GHERBOVAN – SILINESCU CLAUDIA, avocat în Baroul Bucureşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă
- CHIRIAC GABRIEL, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.
Excursii, petreceri şi apartamente în Paris
Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada mai 2010 – mai 2011, învinuitele Bîrsan Gabriela Victoria şi Puşoiu Iuliana au primit, în mod repetat, de la învinuiţii Gherbovan – Silinescu Claudia şi Chiriac Gabriel, diferite foloase reprezentând bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion şi plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant, asigurarea folosinţei