Are aproape 86 de ani şi se numără printre puţinii supravieţuitori ai Holocaustului care se află în viaţă la Târgu-Mureş. Îşi aminteşte de parcă totul s-a întâmplat ieri de ziua în care ea şi familia sa au fost ridicaţi de acasă şi duşi într-o pădure din apropierea Dejului, oraşul în care a copilărit. Avea doar 18 ani… „În data de 3 mai 1944 am fost solicitaţi să ne luăm cu noi doar lucrurile mărunte, de toate zilele, şi să ne aliniem în rând. Ne-au dus apoi într-o pădure de lângă Dej unde am locuit trei săptămâni. Ne-au cazat în nişte corturi, nu aveam apă de băut, iar condiţiile de igienă erau precare. WC-ul era un şanţ săpat în pământ”, rememorează Tuşa Etelka.

Duşi cu trenul, ca animalele

De acolo, a urmat îmbarcarea în tren. Nimeni nu ştia încotro se merge, iar călătoria a fost una de coşmar. Cei slabi n-au mai ajuns la destinaţie, pierzându-şi viaţa de sete şi de foame. „Ne-au dus la Auschwitz cu trenul. Ni s-a spus că mergem la muncă, dar nimeni dintre noi nu ştia exact încotro mergem. Călătoria a fost epuizantă, stăteam în picioare, ca animalele. Au fost care au murit pe drum şi erau traşi într-o parte a vagonului. O singură dată s-a deschis uşa în drumul către lagăr. Au coborât morţii din vagon şi am mers mai departe”, spune supravieţuitoarea.

Cei slabi, gazaţi şi arşi în crematoriu

Ajunşi în lagărul de concentrare, prizonierii au fost triaţi în funcţie de puterea de muncă. Cei slabi au fost gazaţi şi arşi în crematoriu, iar cei apţi au fost repartizaţi la diverse munci. „După ce am debarcat a venit un SS-ist care a spus că mamele şi copii vor merge separat. Am aflat apoi că de fapt aceştia au fost duşi la crematoriu şi arşi. Aveam şi eu familia cu mine, mama şi alţi fraţi şi surori… Eu am rămas cu o soră de-a mea, am încercat să stăm împreună. Apoi ne-au selectat iar, în funcţie de puterea de muncă. Ne-au dus în nişte încăperi c