Daniel Simion Suciu (54 de ani) suferă de ihtioză neagră, o boală rară care face ca pielea să semene cu cea a unui crocodil. Lunar, tratamentul său se ridică la circa 30.000 de lei, însă boala nu are leac. Medicii spun că incidenţa acestor cazuri este de 1 la 200.000 de naşteri.
Daniel Simion Suciu (54 de ani) trăieşte un adevărat coşmar. Încă de la naştere a primit diagnosticul de la ihtioză neagră, o afecţiune a tegumentului care o face să semene izbitor cu pielea de crocodil.
A urmat numeroase tratamente la toţi medicii dermatologi din Iaşi, a făcut chiar şi transplant de piele, însă fără succes. „11 luni am fost internat în 1972 în Colentina. Mi s-au făcut 11 biopsii şi operaţie de transplant de piele, de grefă, luat de pe fundul mamei şi pus pe fundul meu, dar organismul meu a respins pielea. S-a zis ba că-i lepră, râie, ciumă, holeră şi s-a ajuns la concluzia că-i boală genetică. Eu nu am simţ tactil. Pe timp de iarnă pielea se face ca de crocodil, ca de şarpe. Sunt ca un crocodil cu două picioare", mărturiseşte cu amărăciune ieşeanul.
Geneticieni în Iaşi cu aparatură antică
Pentru a putea să se ridice din pat, bărbatul trebuie să folosească pe zi cel puţin doi litri de lapte de matcă şi creme. „Folosesc zilnic cam un kilogram de vaselină, care costă 150 de lei, şi un litru de lapte de matcă, al cărui preţ este 80 de lei. Altfel, nu pot să mă dau jos din pat pentru că mă strânge pielea şi îmi pierd simţul tactil. Lunar, tratamentul meu se ridică la 30.000 de lei, bani pe care nu am de unde să-i iau. Am noroc că mă internez la Clinica de Dermatologie, şi cei de aici mă mai ajută cu emulsii", spune Suciu. Singurul venit al bărbatului este pensia pe caz de boală, în valoare de 440 de lei pe lună.
Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea mai multe fotografii cu ieşeanul care are o boală rară de piele
Co