Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galeria U: „Pregătim ceva spectaculos. Aduceţi aparatele foto la meciul „U” - Kuban Krasnodar“

Publicat in Adevarul, luni 10 octombrie 2011 ·

Meciul dintre Universitatea Cluj şi Kuban Krasnodar a stârnit interesul clujenilor, astfel că până acum s-au vândut aproximativ 20.000 de bilete.

Reprezentanţii clubului de fotbal Universitatea Cluj se aşteaptă ca meciul să se joace cu casa închisă: „Probabil că restul se vor epuiza luni, aşa că sunt şanse mari să inaugurăm stadionul cu casa închisă”, a declarat finanţatorul grupării Universitatea Cluj, Florian Walter.

Acesta a precizat că la meci au fost invitaţi reprezentanţi ai Federaţiei Române de Fotbal şi ai Ligii Profesioniste de Fotbal, dar şi membri ai Generaţiei de Aur, în frunte cu Gheorghe Hagi, Gică Popescu, Tibor Selymes şi Cristi Dulca, care au şi confirmat, de altfel, prezenţa.

Generaţia de aur, pe stadion

Antrenorul echipei Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, s-a arătat onorat să participe la inaugurarea Cluj Arena.

„Mă bucur că s-au vândut multe bilete, înseamnă că lumea iubeşte Universitatea, dar şi echipa mea. Acest meci trebuie să îl aibă în prim-plan pe Cristi Pojar, deoarece a făcut multe lucruri frumoase pentru Universitatea Cluj”, a declarat Dan Petrescu.

Acesta a precizat că Lacina Traore, fost jucător al CFR Cluj, nu a fost convocat pentru acest meci, deoarece se află la echipa naţională a Coastei de Fildeş.

Partida dintre "U" şi Kuban Krasnodar e programată, marţi, 11 octombrie, pe stadionul Cluj Arena. Evenimentul va începe la ora 17.00, urmând ca meciul propriu-zis să debuteze două ore mai târziu.

Potrivit lui Nicuşor Ciorba, ofiţerul de presă al U Cluj, până la începerea meciului va avea loc o festivitate de inaugurare la care vor participa atât foste glorii, cât şi juniori ai "U" Cluj. Bilete pentru meciul din această seară mai pot fi cumpărate, de la casele de bilete ale Cluj Arena, până la ora începerii meciului.

Băieţii din galerie lucrează de zece zil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Presa franceză, mulţumită de delegarea lui Istvan Kovacs la finala Ligii Campionilor

News.ro acum 51 minute
UEFA l-a desemnat pe Istvan Kovacs să arbitreze finala Ligii Campionilor dintre PSG şi Inter de pe Allianz Arena din Munchen, pe 31 mai. Oficialul român a arbitrat deja de mai multe ori Parisul în Liga Campionilor, în special în acest sezon. Iar el

DNA a făcut percheziții la sediul Primăriei Sinaia!

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii DNA au efectuat, luni, 12 mai, percheziții la sediul Primăriei Sinaia, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, acțiunea procurorilor are legătură cu faptul că primarul Vlad Oprea ar fi încălcat măsura controlului

Cătălin Predoiu: „Există discuţii curente, la nivel tehnic şi ministerial, pentru modificarea PNRR”

Gandul acum 36 minute
Premierul interimar, Marian-Cătălin Predoiu, a condus luni, la Palatul Victoria, reuniunea de lucru a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare şi Reziliență (PNRR), în contextul în care, în cursul acestei săptămâni

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 3 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Crin Antonescu îi răspunde lui CTP: Mi-e profundă silă de ipocrizia tuturor secăturilor reunite în „marea coaliție” pentru „salvare”

HotNews acum o ora
Candidatul Coaliției PSD-PNL-UDMR în primul tur al alegerilor prezidențiale îi dă replica gazetarului Cristian Tudor Popescu, după ce acesta a spus despre el că „s-a pus la adăpost” atunci când a susținut că nu poate să aleagă între Nicușor Dan, „un

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum o ora
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

OFICIAL Carlo Ancelotti este noul selecționer al Braziliei!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Federația Braziliană de Fotbal a anunțat că italianul Carlo Ancelotti (65 de ani) va deveni selecționerul Selecao. Acesta va începe munca de pe 26 mai 2025, conform comunicatului emis de brazilieni.

Ce au discutat Zelenski și papa Leon al XIV-lea în prima lor discuție telefonică

HotNews acum 3 ore
Volodimir Zelenski a purtat, luni, prima conversație cu papa Leon al XIV-lea. Cei doi au vorbit despre propunerea comună a Kievului și principalilor săi parteneri europeni către Rusia în legătură cu un armistițiu de 30 de zile, scrie EFE, citată de

VIDEO. Sportiva Cristina Neagu, decorată de Președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni- „Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență“

Ziua Constanta acum o ora
Luni, 12 mai 2025, la Palatul Cotroceni, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o alocuțiune emoționantă în cadrul ceremoniei de decorare a Cristinei Neagu, cu ocazia retragerii acesteia din activitatea sportivă. În prezența in

Ce spune ITM Constanța despre adolescentul de 17 ani care ar fi căzut de pe turla bisericii de pe Aleea Pelicanului

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a fost informat despre evenimentul petrecut azi, 12 mai 2025, în intervalul orar 11:30 – 12:00, la Biserica Sfântul Nectarie din Constanța, unde a fost implicat un tânăr în vârstă de 17 ani. În urma

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/15°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
joi

10°/23°
Iasi
acum

12°
lun.

4°/15°
mar.

4°/15°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
Constanta
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

3°/13°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/19°
Timisoara
acum

16°
lun.

4°/17°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°