Am publicat acest comentariu, cu titlul “Zvon de crah imobiliar” în data de 13 August 2007 – cu aproape un an înaintea evenimentelor care au declanşat o criză care este încă departe de a se încheia.
Vreau să spun că, aşa cum se întâmplă deobicei, sunt momente în care refuzăm să vedem realitatea, încăpăţânându-ne să evoluăm în ce le mai greşite direcţii. Nouriel Rubini n-a fost unicul prevestitor al crizei – el a luat doar caimacul. Pentru mulţi, ceea ce avea să urmeze căpătase înfăţişarea unui destin implacabil…
“Un prieten, băgat până în gât în afaceri imobiliare, îmi dă un telefon şi-mi relatează, agitat, că se întâmplă ceva grav: în urmă cu vreo săptămână a aflat că un barosan de prin California a achiziţionat două fonduri de investiţii cu aproape 700 de miliarde de dolari (am auzit bine? - Da, mai mult de jumătate din PIB-ul nostru!) pe care după nici o săptămână le-a închis.
Efectele pe bursă au fost aproape instantanee şi n-a durat decât încă vreo două zile până ce ele s-au făcut simţite şi pe bursele europene. Stau şi mă întreb – zice amicul - cât va face „unda de şoc” până la noi. Şi ce se va întâmpla într-o economie ca a noastră, a cărei creştere se bazează în special pe speculaţiile din domeniul imobiliar.
Un alt prieten, preşedinte de bancă, îmi explica deunăzi că el percepe tot mai des semnele care au condus, la începutul anilor ’90, la marea criză din America, unde băncile, împovărate de credite imobiliare, s-au trezit în portofolii cu o mulţime de imobile pe care nimeni nu mai dorea să le cumpere. La noi, creditul imobiliar ia un avânt nefiresc, fără a fi corelat cu alte elemente de dezvoltare care să susţină întregul proces. România a devenit o imensă piaţă imobiliară, în care se tranzacţionează fiecare metru pătrat la preţuri astronomice, complet necorelate cu realitatea economică. Procesul este a
