Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine face legea în Giurgiu? Clanul “Butoane”, implicat în scandaluri de cămătărie, taxe de protecţie şi reglări de conturi

Publicat in Adevarul, luni 10 octombrie 2011 · ·

Cel mai cunoscuţi şi temuţi interlopi din Giurgiu sunt membri clanului “Butoane”, poreclă atribuită liderului acestuia, Octavian Grecu. Mai multe persoane susţin că ieri-dimineaţă, câţiva dintre oamenii lui Butoane se aflau în clubul Emotione acolo unde baschetbalistul american Chauncey Hardy a fost bătut crunt.

Chiar dacă până în acest moment poliţia susţine că principalul suspect nu are legături cu lumea interlopă din Giurgiu, alte surse susţin că cel care i-ar fi aplicat lovitura care l-a pus la pământ pe sportiv ar fi unul dintre oamenii lui „Butoane”.Mai mult, sunt voci care spun că unul dintre băieţii interlopului s-ar fi numărat printre agresori.

Reprezentanţii Ambasadei SUA în România sunt la Giurgiu pentru a ridica lucrurile lui Chauncey Hardy

Consiliul Local Giurgiu a aprobat 50.000 de lei pentru Chauncey Hardy. Este posibil ca sala de sport şi o stradă din municipiu să îi poarte numele

Traseul lui Chauncey Hardy înainte de moarte

„Butoane”, „File” şi „Tamango”

Maşini luxoase de zeci de mii de euro, vile impozante şi afaceri „înfloritoare”, aceasta este viaţa membrilor clanurilor care-şi fac veacul în Giurgiu.

De peste zece ani, clanul „Butoane” este cel care domină lumea interlopă din Giurgiu, ocupându-se în principal cu cămătăria, jocurile de noroc – în special barbut – taxe de protecţie, recuperări şi proxenetism. Liderul grupării deţine o spălătorie pe şoseaua Alexandriei din Giurgiu şi ar conduce din umbră o firmă de asfaltare.

Rivalii de moarte ai mardeiaşilor lui Butoane sunt omologii lor din clanul „File”. Aceştia din urmă vor să preia controlul asupra oraşului însă fără succes până acum. Sunt de notorietate înfruntări între membrii celor două clanuri, cel mai recent episod consumându-se în luna martie a anului trecut.

„Butoane", „File" şi „Tamango", cele trei clanuri mafiote care fac legea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 36 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 10 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum o ora
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum o ora
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

28°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°