Un autocar care transporta 24 de copii care veneau dintr-o excursie din judeţul Mureş a luat foc din senin, pe raza localităţii Cămăraşu, judeţul Cluj. Spre norocul lor, micuţii au reuşit să coboare la timp.
Martorii incidentului susţin că autobuzul urca foare încet o pantă, iar la un moment dat, din zona motorul, a început să iasă fum negru.
“Am văzut autobuzul cum urca foarte încet şi făcea un fum foarte mare. A oprit imediat şi din el au coborât foarte repede mai mulţi copii care au fugit la câteva zeci de metri de autobuz. Apoi a luat foc şi a ars ca o torţă. A încercat bietul şofer să stingă focul, dar nu a reuşit", povesteşte un şofer care a observat întreaga scenă.
Copiii, elevi ai mai multor şcoli din oraşul Gherla, veneau dintr-o excursie în judeţul Mureş.
Potrivit poliţiştilor clujeni, autobuzul aparţine firmei Lador Trans din Dej. Patronul firmei susţine că autocarul era într-o stare tehnică bună şi nu îşi explică ce anume s-a petrecut.
“A luat foc maşina, iar şoferul a încercat să stingă focul cu extinctorul. Când a deschis capota, din cauza vântului care bătea puternic, focul s-a extins şi a ars toată partea din spate a autocarului. Maşina era una bună şi relativ nouă. Cred că a fost vorba despre un scurt circuit. Mulţumeesc lui Dumnezeu că nu au păţit nimic copilaşii", a spus patronul societăţii Lador Trans.