* Pălimaru a marcat golul de trei puncte * bucuria s-a declanşat pe stadionul Municipal
Ambele formaţii au evoluat prudent în prima repriză, s-a jucat mai mult între cele două careuri şi s-a consemnat doar o singură ocazie de gol. Ea a aparţinut oaspeţilor şi s-a derulat în minutul 25. Atunci Luncanu a centrat de pe stânga, Budur a ieşit pe sub minge, aceasta a ajuns la Boghian care, de la 3 metri, a şutat la colţul scurt, însă Pălimaru şi-a salvat echipa de la primirea golului.
Echilibrul partidei s-a rupt în minutul 58, moment în care Lozneanu a primit al doilea cartonaş galben şi, implicit, pe cel roşu, după un fault asupra lui Moise. Pungă a centrat din lovitura liberă rezultată, de fapt un corner ceva mai scurt, însă Bosoi nu a găsit ţinta.
Din minutul 60 iniţiativa a trecut de partea gazdelor şi au început să apară ocaziile la poarta lui Stamatin.
În minutul 65, după o centrare a lui Pânzaru, Pălimaru a reluat spre poartă, Ursu a respins mingea până la Voicu, a urmat şutul, dar unul dintre apărători a acordat corner.
Cea mai mare situaţie de a înscrie i-a aprţinut lui Gabriel Ion care, în minutul 70, nu s-a descurcat în situaţie de unu la unu cu Stamatin şi tot în aceeaşi fază a ratat şi Bosoi.
Portarul FCM-ului a avut o interveneţie inspirată în minutul 83, când a deviat, in extremis, mingea din faţa lui Pălimaru, iar în minutul 90 vârful de atac al brăilenilor a mai fost blocat o dată de Doboş.
CF Brăila a căutat cu disperare golul şi în cel de-al doilea minut de prelungire l-a reuşit. Moise a luat o acţiune pe cont propriu, a urmat o centrare liftată şi Pălimaru a aşezat mingea, cu capul, la rădăcina barei lui Stamatin, declanşând bucuria pe stadionul Municipal.
CF Brăila: Budur - Bosoi, Călin, Ivan, Vlaicu (min. 80: Dăniţă) - Moise, Voicu, Otvoş, Pungă (min. 62: G. Ion) - Borb