După ce au rămas fără studenţi şi au început să vadă cum se reduc bugetele, instituţiile de învăţământ superior au decis să îşi unească forţele. Negocierile sunt dificile, iar orgoliile, mari.

De câţiva ani, noţiunile "consorţiu" şi "fuziune" se tot vehiculează în mediul universitar, însă nicio instituţie nu şi-a asumat demersul până la capăt. Lipsa unui model autohton de succes şi orgoliile personale ori de grup au făcut să se bată pasul pe loc în această privinţă. Anul acesta, însă, universitarii au luat tema mai în serios.

Lipsa studenţilor, ierarhizarea care diminuează bugete şi dificultatea de a intra în topuri internaţionale au dus la iniţierea ori reluarea negocierilor. Câteva exemple: La Timişoara, se pregătesc de fuziune Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" cu Politehnica Timişoara, în Mureş se discută despre fuziunea Universităţii de Arte, a celei de Medicină şi a Universităţii "Petru Maior", iar Universitatea de Nord din Baia Mare se pregăteşte de fuziune cu cea Tehnică din Cluj-Napoca.

De fapt, ce avantaje aduce o fuziune? Stimulente financiare de la bugetul de stat, creşterea în ierarhia universitară, reducerea costurilor prin unificarea unor servicii. Mai mult, o serie de resurse ar putea fi folosite în comun: biblioteci, cămine, cantine, săli de curs, laboratoare etc. De asemenea, cursurile ar putea fi armonizate (acolo unde permit profilurile instituţiilor), iar o parte dintre ele ar putea fi predate de aceiaşi profesori.

"Doi cercetători mediocri nu fac un cercetător bun"

O miză mare o reprezintă creşterea în ierarhiile universitare şi obţinerea unui loc în topurile internaţionale. "Un avantaj artificial", apreciază Adrian Hatos, sociolog şi prodecan la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea din Oradea.

"Este un artificiu statistic, dar acest lucru nu înseamnă că, automat, creşte nivelul cercetă