Noua Lege a educaţiei obligă universităţile să ţină evidenţa studenţilor şi să urmărească situaţia acestora după terminarea studiilor, iar celor care nu “produc” ceea ce piaţa cere li se va retrage finanţarea, conform ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.
Rectorul Universităţii “1 Decembrie 1918” (UAB) Alba Iulia, prof. univ. dr. ing. Moise Achim a declarat că monitorizarea absolvenţilor va fi greu de realizat dacă aceştia nu vor mai dori să ţină contactul cu instituţia de învăţământ.
Clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii vor permite ca finanţarea să fie făcută în funcţie de performanţă, iar capacitatea unei universităţi de a produce absolvenţi pentru piaţa muncii va duce la concentrarea resurselor acolo unde este calitate, a spus ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, într-o emisiune televizată.
În opinia rectorului UAB, Moise Achim, cât priveşte partea de monitorizare a absolvenţilor este un lucru bun, doar că această dorinţă nu depinde numai de instituţia de învătământ. “Depinde şi de absolvent dacă păstrează legătura cu universitatea, pentru că toată această legătură se ţine prin corespondenţă şi format electronic. Dacă absolventul în cauză nu vrea să mai comunice cu universitatea nu ai cum să-l mai monitorizezi în fiecare moment să vezi unde se găseşte şi ce loc de muncă are”, a precizat acesta.
În prezent, UAB ţine o evidenţă a absolvenţilor la ridicarea diplomelor de studiu. Pentru a intra în posesia actului, absolvenţii trebuie să completeze înainte un formular în care se menţionează datele personale, adresa profesia şi ocupaţia. Însă rectorul Moise Achim nu vede un mod de a obliga obsolventul să răspundă solicitărilor universităţii în ceea ce priveşte comunicarea, după un interval de timp, a ocupaţiei sale: “Nu ştiu în ce mod va putea fi obligat absolventul să răspundă solicitărilor universităţii de a comu