RATB-ul este, fara indoiala, unul din locurile din Capitala care genereaza cea mai multa tafna, nemultumire, frustrari si dispute, iar marul discordiei este, de cele mai multe ori, scaunul din autobuz.
Codul bunelor maniere, adaptat RATB-ului, zice ca tot timpul ar trebui sa cedam locul nostru unor persoane mai in varsta. In caz contrar, devenim imediat mojici, badarani, prost crescuti si facem parte, invariabil, din "tineretul din ziua de astazi".
Cedarea locului ar trebui sa fie, teoretic, triumful bunului simt, dovada ca parintii te-au educat inainte sa te trimita la Bucuresti. Insa cedarea locului nu este nicidecum o datorie (doar in cazul in care vorbim de locurile rezervate batranilor).
Problema o reprezinta atitudinea unor calatori care considera ca orice coltisor din RATB li se cuvine, indiferent daca tu ai bagaje, esti obosit ori te simti rau. Daunazi, m-am urcat in 335. Aveam de mers destul de mult, asa ca m-am proptit bine pe scaun. In autobuz a urcat un calugar septugenar, insotit de-o cucoana roscata, la vreo 40 de ani. Batranul s-a asezat langa mine, iar duduia a ramas in picioare.
Mai intai, si-a plasat, strategic, cotul direct in coastele mele. Mi-a aruncat o privire dezaprobatoare, urmata de-un oftat prelungit. "Impertinento, nu vezi ca doamna sta in picioare? Cedeaza-i locul!", mi-a tipat in urechi, strident, calugarul.
Avusesem o zi grea. Pentru o clipa, m-am gandit sa ma retrag, cu coada intre picioare. Oricum, vreo 40 de minute m-ar fi urmarit privirile dezaprobatoare ale calatorilor cuprinsi brusc de febra politetii. Mi-am amintit insa de apostrofarea gratuita la care fusesem supusa cu cateva secunde in urma.
"Ma scuzati, dar impertinenta vrea astazi sa stea jos", am raspuns scurt. Pana la urma, locurile pentru batrani sunt ale lor, insa pentru celelalte avem drepturi egale.
