Bursele europene şi cele din Asia au deschis luni în urcare, după ce preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au promis să prezinte până la sfârşitul lunii octombrie un plan de soluţionare a crizei datoriilor de stat care ameninţă sistemul financiar european.
Cu toate acestea, valoarea acţiunilor băncilor greceşti a scăzut puternic pe bursa de la Atena, din pricina temerilor investitorilor legate de decizia Băncii Centrale din Grecia de a naţionaliza Proton Bank, scrie presa străină.
Cei doi lideri şi-au acordat trei săptămâni pentru a veni cu "un plan sustenabil şi comprehensiv" atât pentru recapitalizarea băncilor, cât şi pentru a rezolva criza din Grecia. O formulă detaliată a planului de coordonare a politicilor economice din zona euro va fi prezentată la summit-ul G20 din 3-4 noiembrie, de la Cannes, potrivit Reuters.
"Liderii europeni vor face ceea ce este necesar pentru a asigura recapitalizarea băncilor europene", a declarat cancelarul german, secondat de preşedintele francez. Băncile europene au nevoie de un capital în valoare circa 200 de miliarde de euro, potrivit estimărilor lui Antonio Borges, şeful departamentului european al Fondului Monetar Internaţional (FMI).
În urma întâlnirii liderilor germani şi francezi moneda euro s-a apreciat cu circa 0,8%, la 1,3475 dolari, iar indicele FTSEurofirst 300, care exprimă dinamica acţiunilor celor mai importante companii europene, a urcat cu 0,7% până la ora 7:09 GMT (10:09 ora României).
Valoarea acţiunilor băncilor greceşti s-a prăbuşit pe bursă, în ciuda promisiunilor făcute de Merkel şi Sarkozy
În cadrul întrunirii care a avut loc la Berlin s-a mai anunţat şi că următorul pas pentru salvarea Greciei, a cărei datorie publică este estimată să ajungă, în 2012, la 172,7% din PIB, va fi luat în urma unui raport întocmit de reprezentanţii aşa-numitei