Pariu reuşit pentru socialiştii francezi. Peste două milioane de alegători s-au mobilizat duminică pentru a-i departaja pe cei şase candidaţi la primarele partidului. În urma acestui prim tur inedit în istoria Franţei şi salutat de analişti, dar şi de tabăra conservatoare, în frunte s-a clasat François Hollande, fiind urmat la zece procente în spate de prima secretară a mişcării, Martine Aubry.
Duminica viitoare va avea loc al doilea tur de scrutin, de abia după aceea francezii urmând să afle care va fi candidatul socialist la prezidenţialele de anul viitor.
Obiectivul minim fixat de socialişti era un milion de votanţi. Cu o cifră cel puţin dublă, liderii partidului vorbesc de "un succes uriaş, care demonstrează că socialiştii sunt pregătiţi pentru alegerile de anul viitor". "E un fel de NU spus lui Nicolas Sarkozy", a sugerat chiar unul dintre liderii mişcării.
Cei şase candidaţi aflaţi în cursă au salutat cu toţii rata mare a participării, dar au rămas prudenţi în declaraţii cu privire la ce se va întâmpla de acum încolo. Luni şi marţi, taberele învinşilor se vor reuni pentru a decide ce consemn de vot vor da pentru duminica viitoare. Singura care a avut onestitatea să se declare "decepţionată" de rezultatul de duminică seară a fost Ségolène Royal. Clasată pe locul patru la aceste primare, cea care a reprezentat partidul la prezidenţialele din 2007 cade foarte de sus, obţinând doar circa şapte procente din votul simpatizanţilor de stânga.
Tabăra conservatoare a preşedintelui Nicolas Sarkozy a recunoscut şi ea "succesul cantitativ" al acestei mobilizări, dar a relativizat impactul ei. Extrema dreaptă şi extrema stângă au lansat de partea lor apeluri către alegătorii lui Arnaud Montebourg. Promotor al "deglobalizării", cu un discurs foarte stângist, el s-a clasat în mod neaşteptat pe locul trei la acest scrutin.
Rămâne acum de văzu