După moartea soţului şi a fiului de numai 30 de ani, Elena E. a mai avut parte de încă un şoc: cancerul de sânge.
Credinţa în Dumnezeu, grădina cu flori, livada pe care vrea să o pună la punct şi cei doi câini o determină pe Elena E. să se ridice din momentele de cădere pe care i le dă leucemia şi să lupte mai departe pentru viaţă. Femeia a aflat că este bolnavă acum 12 ani. I se făcea rău prin biserică, leşina, nu mai avea energie la serviciu, aşa că s-a dus la hematologie să-şi facă analizele. N-a putut spune nimănui că e bolnavă. Îşi pierduse soţul şi băiatul, iar mama ei era la rândul său prea bolnavă ca să mai afle vestea. Cercetările medicale spuneau că bolnavii cu leucemie mieloidă cronică au o speranţă de viaţă de maximum cinci ani de la diagnostic. Elena ştia acest lucru şi-şi aştepta sfârşitul. „La Fundeni am avut şansa să cunosc un medic tânăr şi foarte studios. Am început tratamentul cu citostatice care sunt foarte dure. Am luat tot felul de medicamente care nu au fost bune. Apoi, am făcut cinci ani de interferon, timp în care aveam frisoane zilnice şi tensiune mare. Luam medicamente ca să calmez frisoanele şi apoi am descoperit că dacă fac un duş fierbinte înainte de injecţii mă simţeam mai bine", povesteşte Elena E.
„Mulţi se simt bine şi nu mai iau tratamentul"
De doi ani, Elena E. face citostatice de două ori pe zi şi se simte bine. Mai are uneori perioade de astenie, dar îşi face analizele lunar. „Acum două-trei săptămâni, am avut hemoglobina 8. Nu mai puteam urca scările şi respiram greu. Dar am fost la medic şi am remediat problema", spune Elena.
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un bolnav cu leucemie mieloidă este să accepte şi să respecte terapia pe care i-o dă medicul, spune pacienta. „Mulţi se simt bine şi nu mai iau tratamentul. Fumează, beau alcool", continuă ea. Elena a renunţat complet la sare şi îşi
