Ministerul Sănătăţii a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu demararea de urgenţă a unei anchete cu privire la modul în care au fost respectate procedurile şi protocoalele de urgenţă în cazul sportivului american, Chauncey Hardy pe durata prezenţei în Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu. Până acum se știe că baschetbalistul a fost luat din bar cu o ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe.
„Ambulanța a fost solicitată la ora 4 și 15 minute, iar la ora 4 și 16 minute era acolo. Barul este foarte aproape de spital. A fost o ambulanță de tip C2, cu medic (cea mai performantă). Medicul i-a luat tensiunea baschetbalistului și era în regulă, însă pentu că nu era conștient l-au dus la Unitatea de Primiri Urgențe, unde l-au monitorizat, crezând că va ieși din comă. Fiindcă nu și-a revenit, a fost trimis cu o salvare la Spitalul Bagdasar-Arseni din București”, ne-a declarat șeful Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, Paul Marinescu, care a ținut să precizeze că încă nu au dat declarații toți medicii implicați în acest caz.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii a solicitat şi personalului medical de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasari Arseni un raport complet cu privire la starea de sănătate a pacientului în momentul internării.
„Dacă aceste rapoarte nu vor fi concludente, Ministerul Sănătăţii analizează posibilitatea delegării unei comisii proprii de anchetă la Giurgiu. Se estimează că, în termen de 48-72 de ore, vor putea fi prezentate primele concluzii ale verificărilor", potrivti MS.
Baschetbalistul american Hardy Chauncey (23 de ani) de la CSS Giurgiu a murit, duminică după-amiază, la scurt timp după ce a fost operat la secția de neurochirurgie a Spitalului „Bagdasar - Arseni" din Bucureşti.