Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţia Guvernului pentru concedierile de la Nokia: Câte 4.000 de euro de la UE pentru consilierea în carieră a fiecărui angajat

Publicat in Ziarul Financiar, luni 10 octombrie 2011 ·

Comisia Europeană ar putea cheltui câte 4.000 de euro pentru fiecare angajat concediat al Nokia România, în cadrul unui proiect prin care Ministerul Muncii vrea să obţină finanţare din Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG) pentru angajaţii afectaţi de plecarea Nokia. Modelul este preluat de la măsurile aplicate de finlandezi în Germania, după ce au închis fabrica de la Bochum.

Aceasta este singura soluţie găsită de Guvern pentru reintegrarea pe piaţa muncii a celor 2.600 de angajaţi care îşi vor pierde locul de muncă de la începutul anului viitor. Este greu de estimat însă ce impact va avea replicarea proiectului nemţilor în România, având în vedere că, după 2 ani de implementare în Germania, puţin peste jumătate (56%) din cei 1.337 de angajaţi de la Bochum au reuşit să-şi găsească un nou loc de muncă.

"Accesarea Fondului European de Ajustare la Globalizare este soluţia. Prin acest fond al Uniunii Europene pot fi finanţate măsuri active pentru lucrătorii disponibilizaţi, iar aceştia să revină pe piaţa muncii. În atenţia Ministerului Muncii sunt atât angajaţii Nokia, cât şi cei ai furnizorilor companiei Nokia (servicii de transport, catering etc.)", a spus Sulfina Barbu, noul ministru al muncii, după ce s-a întâlnit la finele săptămânii trecute, la Jucu, cu reprezentanţii sindi­catelor şi ai patronatelor, precum şi cu angajaţi din echipa de management a Nokia. Rezultatul discuţiilor? Guvernul va depune un proiect la Comisia Europeană pentru a accesa fonduri europene în valoare totală de peste un milion de euro, pentru a crea o miniagenţie pentru ocuparea forţei de muncă destinată celor 2.600 de angajaţi afectaţi de închiderea fabricii Nokia de la Jucu.

Ce se întâmplă după concedierile făcute de Nokia: "De la job la smart job"

Proiectul, care ar urma să se desfăşoare pentru o perioadă de doi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică - Cod galben de vânt în Constanța. Recomandări de la Primărie

Ziua Constanta acum o ora
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis o avertizare de Cod galben pentru municipiul Constanța, având perioadă de valabilitate: data de 23 martie, între orele 09:00 - 23:00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis o avertizare de Cod gal

Donald Trump a retras autorizațiile de securitate pentru Kamala Harris, Hillary Clinton și alți foști oficiali. Ce înseamnă asta

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a retras, vineri, autorizaţiile de securitate pentru fostul vicepreşedinte Kamala Harris, fostul secretar de stat Hillary Clinton şi alţi foşti oficiali, în cea mai recentă mişcare a sa împotriva adversarilor săi d

OFICIAL | A fost stabilită ordinea pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale. George Simion, primul pe buletin

Wall-Street.ro acum 6 minute
George Simion va fi primul pe buletinul de vot de la alegerile prezidenţiale din luna mai, urmat de Crin Antonescu, iar pe poziţia a treia - Elena Lasconi. Preşedinta USR, Elena Lasconi, a făcut aceste precizări după ce a participat la procedura tra

Daniel David explică de ce nu ar interzice reţelele de socializare şi inteligenţa artificială: Tehnologia e aici. E o mare greşeală să o interzicem. Trebuie să avem grijă însă să le ducem într-un context educaţional ştiinţific

News.ro acum o ora
Ministrul Educaţiei reafirmă că nu ar interzice nici TikTok şi alte reţele de socializare şi nici tehnologia care se află astăzi la îndemâna copiilor, tinerilor, el explicând că prohibiţia duce la apariţia cu intensitate şi mai mare a fenomenului in

Papa Francisc intenţionează să apară în public duminică, pentru prima dată în peste cinci săptămâni

News.ro acum 36 minute
Papa Francisc intenţionează să apară în public duminică, pentru prima dată în mai bine de cinci săptămâni, oferind o binecuvântare de la fereastra camerei sale din Spitalul Gemelli din Roma, unde se află internat din cauza unei pneumonii bilaterale,

UPDATE - Legenda boxului George Foreman a încetat din viaţă la vârsta de 76 de ani/ Mike Tyson: Contribuţia sa la box şi nu numai nu va fi niciodată uitată / Omagii aduse şi de foste vedete NBA

News.ro acum 5 ore
Legenda boxului la categoria grea, George Foreman, a murit la vârsta de 76 de ani, potrivit familiei sale, relatează BBC. Cunoscut sub numele de "Big George" în ring, americanul şi-a construit una dintre cele mai remarcabile şi durabile cariere în a

Frații Tate au ajuns în România. Care a fost primul mesaj transmis presei

Ziare.com acum 6 ore
Influencerul britanico-american Andrew Tate și fratele său Tristan s-au întors recent din Statele Unite în România, unde sunt acuzați de trafic de persoane și alte infracțiuni. Într-o declarație făcută presei în fața locuinței lor din București, ace

Guvernul SUA blochează accesul canadienilor la o bibliotecă situată pe graniţa cu Canada, care era un simbol al cooperării transfrontaliere

News.ro acum o ora
Autorităţile americane au anunţat vineri că vor închide accesul pentru cetăţenii canadieni la o bibliotecă situată chiar pe graniţa dintre Canada şi Statele Unite, decizie care a stârnit critici în localitatea Stanstead din Quebec, unde locuitorii s

Italia: Invadat de milioane de musculiţe şi ţânţari, un oraş din regiunea Toscana vrea să declare stare de urgenţă

News.ro acum o ora
În inima Toscanei, pitorescul oraş de coastă Orbetello se află sub asediul unei invazii fără precedent de ţânţari şi musculiţe. Milioane de mici intruşi fac ravagii în acest oraş fermecător, punând la încercare viaţa de zi cu zi a locuitorilor săi ş

Tragedie în Ucraina: Toţi membrii unei familii, uciși într-un atac rusesc

G4Media acum o ora
Un atac cu dronă rusesc a ucis vineri seara toţi membrii unei familii în sudul Ucrainei, au declarat sâmbătă autorităţile ucrainene, cu câteva ore înainte de începerea discuţiilor mediate de SUA în Arabia Saudită, relatează AFP, transmite Agerpres.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/18°
lun.

8°/18°
mar.

12°/20°
Iasi
acum

17°
sâm.

4°/17°
dum.

6°/12°
lun.

7°/17°
mar.

9°/19°
Constanta
acum

13°
sâm.

5°/13°
dum.

7°/9°
lun.

8°/12°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

8°/15°
lun.

9°/19°
mar.

9°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

10°/18°