Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asociaţiile de proprietari vor depune cererile de ajutor de căldură numai pentru beneficiarii branşaţi la CET

Publicat in Adevarul, luni 10 octombrie 2011 ·

Zilele trecute Primăria Brăila a emis un comunicat de presă în care se preciza că cererile pentru ajutoarele de căldură se depun pentru gaze naturale sau energie termică la asociaţia de proprietari pentru cei care locuiesc în apartamente de bloc.

Mai departe „preşedinţii/administratorii de asociaţii având obligaţia de a le depune la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din B-dul Al. I. Cuza nr. 134".

Preşedintele Federaţiei Uniunii Asociaţiilor de Proprietari (FUAP) Brăila, Marian Covache contrazice precizările venite din partea Primăriei declarând că „asociaţiile de proprietari au obligaţia de a depune cereri de subvenţie şi ajutoare doar pentru proprietarii branşaţi centralizat la CET Brăila".

Marian Covache face referire într-un comunicat de presă, la articolul 16 al OUG 70/2011 unde se specifică că: „Familiile şi persoanele singure care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8, 9 şi 11 (alin 1) depun, individual, prin asociaţiile de proprietari/locatari sau prin furnizorii de energie termică, cererile şi declaraţiile pe propria răspundere la primăria comunei, oraşului, municipiului, (...) în a cărei rază teritorială se află locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă până la data de 15 octombrie a fiecărei an".

"Această prevedere a fost practic reluată din ordonanţele, din anii anteriori, date pentru astfel de subvenţii şi, niciodată până acum, nu s-a pus pus problema obligativităţii asociaţiilor de proprietari pentru depunerea cererilor din partea proprietarilor care utilizează pentru încălzire gaze naturale sau cărbuni şi lemne", declară Marian Covache.

„Articolul 16 specifică destul de clar ca acele cereri şi declaraţii se depun „individual, prin asociaţiile de proprietari sau prin furnizorii de servicii". Cum asociaţiile de proprietari nu au relaţii contractuale nici cu Direcţia de Asistenţă Socială, nici cu alţi f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în ziua alegerilor prezidențiale. În ce orașe a putut fi simțit

Ziare.com acum 30 minute
Un cutremur de 4 grade s-a produs în România, duminică dimineață, imediat după ce s-au deschis secțiile de vot pentru alegerile prezidențiale. Seismul a avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7 și 16 minute, a anunțat Institutul Național de

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 30 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum 49 minute
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°