Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pugilistul David Haye a decis să-şi încheie cariera

Publicat in Adevarul, marți 11 octombrie 2011 ·

Haye are în palmares 27 de meciuri la profesionişti, dintre care doar două au fost pierdute.

Pugilistul britanic David Haye, fost campion mondial la categoria grea, versiunea WBA, a decis să-şi încheie cariera, a declarat, marţi, pentru cotidianul The Sun, un responsabil din cadrul Federaţiei Engleze de Box. Secretarul forului englez, Robert Smith, a declarat că, luni, a primit un email în care se preciza că Haye a decis să-şi încheie cariera începând cu data de 13 octombrie. "Responsabilii federaţiei vor analiza situaţia miercuri, însă nu ştiu dacă vom putea trece peste dorinţa lui de a nu-şi prelungi licenţa. Şi fără aceasta, el nu poate să boxeze", a declarat Robert Smith.

David Haye a declarat întotdeauna că doreşte să se retragă din activitate în ziua în care va împlini 31 de ani, respectiv pe 13 octombrie 2011. La mijlocul lunii septembrie, britanicul a declarat că îşi amână cu şase luni retragerea dacă ar avea şansa de a lupta din nou cu unul dintre fraţii Klitschko.

David Haye şi-a pierdut centura WBA, pe 1 iulie, la Hamburg, în meciul cu Vladimir Klitschko contând pentru unificarea centurilor WBA, IBF şi WBO la categoria grea. Haye deţinea centura din noiembrie 2009, când l-a învins pe rusul Nikolai Valuev. Haye are în palmares 27 de meciuri la profesionişti, dintre care doar două au fost pierdute.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sute de cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână! Un copil în vârstă de un an şi 6 luni a decedat

Ziua Constanta acum 43 minute
Un număr de 791 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână, a informat marţi Institutul Naţional de Sănătate Publică, citat de Agerpres.ro Potrivit INSP, de la începutul perioadei de raportare, 1 ianuarie 2023, s-au înregistrat 17

Avocata din Iași care a izbit intenționat cu mașina un motociclist, reținută 24 de ore. Cum a ajuns în arestul Poliției VIDEO

Ziare.com acum o ora
O avocată din Iași care a izbit un motociclist și a fugit de la locul accidentului, a ajuns între timp în arestul Poliției. Ea fusese acuzată inițial de vătămare corporală din culpă după incidentul petrecut pe 30 mai. Avocata Alexandra Cioată a fost

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

Fosta judecătoare din dosarul lui Vlad Pascu, acuzată de „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Inspecția judiciară cere sancționarea Ioanei Ancuța Popoviciu

HotNews acum 41 minute
Inspecţia Judiciară a anunțat marţi că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de judecatoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, prima judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, calificând drept „neprofesionistă” maniera ei de conducere a unui proces,

Dosarul în care un băiat din București ar fi fost violat în toaleta școlii de două ori a fost clasat / Procurori: Fapta nu există / Suspiciunile au apărut din cauza întrebărilor sugestive ale mamei

HotNews acum o ora
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a clasat dosarul în care erau cercetate presupuse fapte de viol comise asupra unui copil de la Şcoala Nicolae Titulescu, apreciind că fapta nu există. Procurorii susțin că suspiciunile au apărut ”cel mai pr

Răsturnare de situație în cazul elevului care ar fi fost violat în toaleta unei școli din București! Incredibil ce au stabilit procurorii

Ziua Constanta acum 53 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au finalizat dosarul ce vizează presupusele abuzuri sexuale comise asupra unui minor la o şcoală gimnazială din sectorul 1 Bucureşti. Potrivit unui comunicat oficial, la data de 03.

Patru tineri, răniți după ce mașina condusă de un șofer de 19 ani s-a dat peste cap

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație marți după-amiază, pe o șosea din Timiș. Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a dat peste cap. „Un tânăr, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe DJ 592 B dinspre Lugoj înspre l

Aeronave F-18 Hornet din Finlanda vor executa misiuni NATO de Poliţie Aeriană timp de două luni în România

Ziare.com acum 4 ore
Șapte aeronave F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Finlandeze vor executa timp de două luni misiuni de politie aeriană, alături de Forțele Aeriene Române și Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în spațiul aerian al României. Șapte aeronave F-18

Adolescent de 16 ani din Bihor în arest preventiv după ce și-a înjunghiat un prieten în timpul unei discuții în contradictoriu

Ziare.com acum 2 ore
Poliția a anunțat că un adolescent de 16 ani din localitatea Sâniob, din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a înjunghiat un prieten, un tânăr de 23 de ani. Conflictul dintre cei doi a izbucnit pe fondul unor discuţi

Vremea

București
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/29°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

26°
mar.

19°/26°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°