A fost nevoie să moară un om pentru a se vedea şi de la Centru teribilul ghem de complicităţi dintre autorităţile şi infractorii din Giurgiu. În fond, nicio surpriză: aşa s-a întâmplat peste tot în ţară.
A trebuit să se ajungă la răfuieli mafiote prin Piatra Neamţ, cu împuşcături ca-n Vestul Sălbatic şi cu săbii ninja ca-n Japonia medievală, pentru ca Bucureştiul să rupă legătura de iubire dintre comisarul Şoric şi domnii interlopi. O confruntare sângeroasă a sunat clopoţelul şi la Deta, în Timiş, acolo unde poliţiştii locali nu vedeau picior de infractor. Constanţa şi Craiova ne-au oferit numeroşi martiri ai luptei dintre clanuri, fără ca „oamenii legii" să-i fi remarcat din timp pe cei ai fărădelegii. Iar un personaj precum Bercea Mondial a terorizat Oltenia vreo 20 de ani, înainte de a cunoaşte îmbrăţişarea rece a cătuşelor.
Ajunge cu exemplele. Importantă e concluzia: în România anului 2011 nu există judeţ fără clanuri mafiote la vedere. Borfaşii îşi fac de cap sub ochii blajini ai poliţiştilor, ai procurorilor, ai judecătorilor, ai primarilor sau ai consilierilor locali. În cele mai multe cazuri, reprezentanţii statului şi cei ai comunităţii sunt fie laşi, fie complici cu infractorii.
Mulţi vor spune: nu e treaba mea, e treaba Poliţiei. Fals! Terorizarea locuitorilor unui oraş este problema cea mai importantă şi a poliţiştilor, şi a procurorilor, şi a judecătorilor, şi a primarului, şi a consilierilor din acel oraş! În calitate de ales al oamenilor ori de apărător al legii, nu poţi asista pasiv cum o hoardă de barbari îţi trece oraşul prin foc şi prin sabie!
Din păcate, în România mafiotizată chiar asta se întâmplă. Să nu-i aud pe unii din Opoziţie cum se screm să dea vina pe Putere, că-i trimit la groapa de gunoi a istoriei! Sunt vinovaţi cu toţii, de la stânga la dreapta, pentru că toţi au guvernat în armonie cu mafioţii. Clanurile