Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşoveanul Eugen Preda s-a transformat dintr-un sportiv de excepţie în infractor de carieră

Publicat in Adevarul, marți 11 octombrie 2011 ·

Eugen Preda, multiplu campiona naţional la lupte libere şi-a distrus cariera după s-a implicat în scandaluri, furturi şi trafic de droguri. Eugen Preda este considerat şeful clanului cu acelaşi nume şi este acuzat şi furtul armelor de al Ciorogârla.

Declinul lui Eugen Preda a început în 2009 când sportivul şi amicii săi s-au bătut cu agenţii de pază de la BGS în Mall Plaza România. Potrivit lui Constantin Luca, directorul Dinamo Braşov: Din păcate, în acelaşi om sunt două persoane. Un sportiv foarte bun şi a altă persoană, care se implică în astfel de lucruri".

Potrivit lui Constantin Luca, directorul Dinamo Brasov: „Din păcate, în acelaşi om sunt două persoane. Un sportiv foarte bun şi o altă persoană, care se implică în astfel de lucruri".

La începutul lui 2009, Eugen Preda avea o imagine publică de sportiv împlinit. Subofiţer la centrul sportiv Dinamo Braşov, subordonat Ministerului Administraţiei şi Internelor, el era campion naţional multiplu la lupte libere din partea centrului sportiv, campion mondial la kempo şi campion european la wushu.

În luna februarie a aceluiaşi an, el a fost implicat într-o bătaie la Mall Plaza România, din cartierul Drumul Taberei. El a fost fugărit şi bătut de câteva zeci de agenţi de pază ai firmei BGS, cea care asigură paza centrului comercial. Directorul firmei, Bogdan Oprea, a spus atunci că Preda, lider al temutului clan al Sportivilor, colecta taxe de protecţie de la magazinele din mall. În urma scandalului, au fost anchetaţi mai mulţi poliţişti, pentru modul în care au intervenit la aplanarea conflictului, şi şi-a dat demisia şi şeful de atunci al Poliţiei Capitalei, chestorul Marian Tutilescu.

CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE!

Acesta a fost scandalul care l-a adus pe Eugen Preda în atenţia publică. Nu era, însă, primul incident în care era implicat. În vara lui 2008, tot la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°