Bingo! Din toate zilele săptămânii, cel mai mult îmi place vinerea dimineaţa. Mai ales că astăzi plec la Luxemburg ca să transmit despre primul summit al Uniunii Europene dedicat bunei vecinătăţi globale. În mod normal George ar fi trebuit să plece în această misiune, dar a preferat să mă împingă pe mine în faţă şi i-a spus lui Gérard: „Lasă să plece ăsta micu, mai învaţă şi el meserie“.

Constat că suntem destul de numeroşi, noi, ziariştii care plecăm de la Paris pentru acest summit. Ne regăsim cu toţii într-un avion special alocat presei, foarte devreme, la ora opt dimineaţa. Şefii de stat şi de guvern nu vor ajunge decât în cursul după-amiezii, pentru că prima lor întâlnire va fi mai degrabă protocolară: un dineu de lucru prevăzut la ora 20. Aud pe cineva spunând că ziua de astăzi este oricum moartă din punctul de vedere al informaţiilor. Ceea ce nu înseamnă că mediile de informare nu vor acoperi în mod copios evenimentul, mai ales că Turcia a decis în mod unilateral să adopte moneda unică europeană, deşi nu a fost primită încă în Uniune.

În avion mă trezesc aşezat între doi confraţi cărora în mod evident nu le-a ajuns somnul: un bărbat rotofei trecut de 60 de ani şi o femeie cu aer de manechin care n-a ajuns la 30. Tipul, despre care aud că ar fi marea vedetă a nu ştiu cărui canal de televiziune, îmi suflă la ureche numele său, Bill, iar apoi îşi trage cascheta pe ochi şi adoarme instantaneu. Din când în când îl aud sforăind şi îmi spun „Bill, se vede că eşti obosit rău“. Femeia manechin începe imediat o şedinţă meticuloasă de machiaj care durează aproape pe toată durata zborului. Din când în când mai schimbăm câteva fraze convenţionale, dar înţeleg repede că îl cunoaşte pe George.

– Cum îi merge, că ultima dată era s-o păţească, mă întreabă jurnalista manechin în timp ce îşi redesenează cu migală sprânceana stângă.

– Bine, răspund. @