Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko şi-a depăşit prerogativele atunci când a ordonat companiei energetice de stat Naftogaz să semneze un acord în domeniul gazelor cu Rusia, în 2009, a anunţat marţi judecătorul Rodion Kireev.
„În ianuarie 2009, Iulia Timosenko, fiind prim-ministru, şi-a folosit autoritatea şi prerogativele legale cu scopuri criminale, şi a comis acte care depăşesc în mod clar autoritatea şi drepturile sale", a afirmat magistratul.
Procurorii au cerut pedeapsa de şapte ani de închisoare pentru fostul premier. În afară de posibila condamnare la închisoare, Timoşenko riscă să plătească 195 milioane de dolari despăgubiri pentru pagubele provocate Naftogaz prin contractele din 2009, considerate de Kiev ca fiind dezavatanjoase pentru Ucraina.
Procesul Iuliei Timosenko a fost reluat la sfârşitul lunii septembrie, după 15 zile de întrerupere, sub monitorizarea Uniunii Europene, care cere eliberarea fostului premier ucrainean. Apărarea a pledat pentru eliberarea ei, denunţând un proces „politic" şi absenţa unui delict.
Fostul premier acuză un process politic
Înainte ca judecatorul să vorbească, Timosenko a spus curţii: „Ştiti foarte bine că sentinţa nu este pronunţată de judecător, ci de preşedintele Ianukovici. Oricare va fi sentinţa, lupta mea va continua", a spus ea.
Aflată în arest preventiv de la 5 august, Timoşenko este judecată pentru că a semnat în 2009, fără autorizarea Guvernului pe care îl conducea, acorduri cu Rusia în domeniul gazelor, considerate defavorabile Ucrainei.
Proteste în faţa tribunalui
Sute de susţinători ai Iuliei Timosenko se adunaseră dimineaţă în faţa tribunalului. „Libertate pentru Iulia" sau „Jos bandiţii", scandau manifestanţii, încadraţi de sute de poliţişti. Atât susţinătorii, cât şi opozanţii ai fostului premier ucrainen au organizat manifestaţii î