Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năvodari, exemplu pentru Mazăre

Publicat in Ziua Constanta, marți 11 octombrie 2011 ·

În timp ce unele administraţii locale - exemplul cel mai bun fiind al autorităţii locale de la Năvodari - găsesc înţelegere la furnizorul de agent termic pentru ca locuitorii să plătească cât mai puţin la căldură în această iarnă, administraţia Mazăre stă şi tace.

De la ultima şedinţă de Consiliu Local, desfăşurată la mijlocul lunii septembrie, când constănţenii au fost anunţaţi senin de primarul Radu Mazăre că vor plăti 338 de lei pentru fiecare gigacalorie consumată în această iarnă, dublu faţă de cei 170 de lei cât plăteau până acum, nimeni din Primărie nu a mai scos o vorbuliţă despre acest subiect, foarte sensibil da altfel. În scurt timp, facturile vor exploda, iar constănţenii vor găsi un singur vinovat pentru imposibilitatea rezolvării acestei probleme, a subvenţiei: administraţia locală care va găsi aceiaşi veşnici vinovaţi, în speţă actualii guvernanţi, care nu găsesc alternativă pentru plata unor facturi mai mici pentru populaţia şi aşa afectată de scăderile salariale din ultima perioadă. Mazăre spune însă că ar fi găsit o modalitate de a furniza agentul termic la un preţ mai mic către populaţie, dar soluţia nu poate fi aplicată din această iarnă şi probabil nici anul viitor, întrucât concretizarea se va produce în câţiva ani buni: un nou CET, căruia Mazăre îi face planurile tot pe umerii şi munca constănţenilor. Planuri sunt foarte interesante, mai ales când vine vorba de perioada apropiată campaniei electorale, pusă în balans cu faptul că un asemenea proiect nu se poate face de pe o zi pe alta, iar jucătorii în acest context sunt mulţi şi cu multă greutate. Aşadar, un nou mandat al lui Mazăre la Primărie ar fi egal cu o factură mai mică la întreţinere. Însă, aşa cum ştim, oamenii s-au săturat de promisiuni, idei şi planuri pe hârtie, care să nu se pună niciodată în practică. De altfel, în urmă cu câteva zile, se spunea despre studiile de feza

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 50 minute
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum o ora
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum o ora
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 22 minute
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

G7, avertisment dur: Sprijinul acordat de China Rusiei „permite" războiul acesteia în Ucraina

Mediafax acum o ora
Avertismentul dur, lansat la finalul summit-ului anual al Grupului celor Şapte (G7) din Italia, vine în contextul în care Statele Unite îşi intensifică eforturile diplomatice pentru a convinge Europa să adopte o poziţie mai dură faţă de China în leg

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum 50 minute
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°