Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câteva mii de pelerini aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Publicat in Romania Libera, marți 11 octombrie 2011 ·

Câteva mii de pelerini aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Mitropolia Iaşi, coada de credincioşi întinzându-se pe o lungime de peste un kilometru, potrivit estimărilor jandarmilor, transmite corespondentul Mediafax.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă într-o procesiune, marţi dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane, fiind aşezată apoi într-un baldachin special amenajat în faţa lăcaşului de cult.

Câteva mii de pelerini au format cozi încă din cursul nopţii de luni spre marţi pentru a se închina la sfintele moaşte.

Un număr de 3.500 de credincioşi din localitatea ilfoveană Voluntari au ajuns, marţi dimineaţă, la Catedrala ieşeană, cu 70 de autocare puse la dispoziţie de primăria din localitate.

Potrivit jandarmilor, la ora 10.00, coada pelerinilor se întindea pe o lungime de peste un kilometru, la rând aşteptând câteva mii de persoane.

Mai multe străzi din jurul Catedralei au fost închise circulaţiei.

Credincioşii care vor veni la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în următoarele zile pentru a se închina la moaşte vor putea să doarmă pe timpul nopţii în incinta bisericilor din centrul Iaşiului.

Alte 1.400 de locuri de cazare au fost oferite pelerinilor de către enoriaşii ieşeni. Totodată, credinicioşii care vor sta la coadă noaptea vor primi ceai cald şi pachete cu mâncare.

La Iaşi, vor fi aduse miercuri din Grecia, cu un avion special, moaştele sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, acestea urmând să fie aşezate lângă moaştele Sfintei Parascheva, tot pe esplanada Catedralei.

Miercuri seară, pe străzile centrale ale Iaşiului, va avea loc un pelerinaj intitulat Calea Sfinţilor.

Vineri, 14 octombrie, în faţa Catedralei, pe o scenă special amenajată, va avea loc Sfânta Liturghie, care va fi oficiată de un sobor format din zeci de preoţi în frunte cu IPS Teof

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 minute
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Formula 1: Lando Norris a câştigat cursa din Singapore

Mediafax acum 49 minute
Britanicul în vârstă de 24 de ani a plecat din pole position pe circuitul Marina Bay şi a condus fiecare tur. Verstappen de la Red Bull a terminat al doilea, iar Oscar Piastri de la McLaren a fost al treilea, scrie Reuters. Avansul lui Verstappen fa

Racheta Sarmat, cea mai puternică armă a lui Putin, a explodat în timpul testării

Ziare.com acum o ora
Racheta balistică intercontinentală Sarmat, considerată a fi cea mai puternică armă a lui Putin, a explodat în timpul unui test. Imagini din satelit par să arate un crater masiv la un centru de testare a rachetelor în Rusia, după ce o rachetă balist

Atac cu bombă asupra unui convoi de diplomaţi străini în Pakistan; un poliţist a fost ucis, patru răniţi

News.ro acum o ora
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţerul de poliţie din dist

Tânăr reținut pentru tâlhărie, după ce a atacat un bărbat în gară și i-a furat banii (video)

Press Alert acum 26 minute
Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că a atacat un bărbat în Gara Mare din Arad și l-a lăsat fără 800 de lei. „La data de 21 septembrie, în jurul orei 13:30, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transp

Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului nu consumase droguri / Ar fi luat o pastilă de paracetamol

News.ro acum 18 minute
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectiate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Patru motociclete au fost implicate într-un accident pe șoseaua Transapuseana. Patru oameni sunt răniți

Ziare.com acum o ora
Un accident rutier între patru motociclete s-a produs, în după-amiaza de duminică, 22 septembrie 2024, pe șoseaua Transapuseana. Patru persoane au fost rănite în urma accidentului produs duminică pe Transapuseana, în judeţul Alba, traficul în zonă f

Circulaţie feroviară temporar oprită între Lunca Bradului şi Răstoliţa, din cauza unei şine rupte / Trei trenuri de călători sunt afectate

News.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că duminică, începând cu ora 14:40, circulaţia feroviară este temporar oprită pe linia 316 Lunca Bradului – Răstoliţa, pentru remedierea unei şine rupte, la km 213+800. Trei trenuri de călători sunt

Cel puţin 28 de morţi într-o explozie produsă într-o din mină de cărbune în Iran - televiziunea de stat

News.ro acum 5 ore
O explozie de gaze într-o mină de cărbune din provincia Khorasanul de Sud a Iranului a ucis cel puţin 28 de persoane şi a rănit 17, a anunţat duminică televiziunea de stat, 24 de persoane fiind încă dispărute, transmite Reuters. Accidentul a fost ca

Astăzi este echinocțiul de toamnă 2024. Ziua începe să scadă, noaptea devine mai lungă

Libertatea acum 10 ore
Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, are loc pe 22 septembrie, la ora 15:44, ora României, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie.

Vremea

București
acum

25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

18°/29°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

23°
dum.

18°/23°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°