Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un șofer a fost prins de polițiști circulând cu peste 130 de km/h în oraș. Vitezomanul era băut

Publicat in Adevarul, marți 11 octombrie 2011 ·

Polițiștii rutieri au avut parte de surprize peste surprize în cadrul unei acțiuni. Aceștia au prins în trafic un șofer care conducea cu 134 de km/h pe Calea Aurel Vlaicu. Mai mult, șoferul cu pricina era și băut, refuzând alcooltestul. Totodată, după ce au împărțit peste 100 de amenzi, oamenii legii au găsit și un bărbat care se afla la volanul unui autoturism, asta deși avea permisul suspendat.

Polițiștii rutieri arădeni au organizat în aceste zile, două acțiuni având ca scop principal depistarea conducătorilor auto care, deși au consumat băuturi alcoolice, droguri sau alte substanțe asemenătoare, s-au urcat fără nici o teamă la volanul autoturismelor.

“În cadrul acestor activităţi au fost aplicate 94 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.900 lei, 54 din aceste sancţiuni fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză. 5 dintre condcătorii auto opriţi în trafic se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel încât, în funcţie de rezultatele probelor biologice recoltate urmează să fie aplicate măsurile legale ce se impun”, a declarat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției Arad.

De asemenea, acțiunea polițiștilor a lăsat șase șoferi fără permise iar alți trei fără certificate de înmatriculare.

Cursă nebună prin cartier

Lucian M., de 33 de ani, a fost înregistrat de radarul polițiștilor, cu 132 de km/h, adică cu 84 de km/h peste limita admisă de lege. Potrivit oamenilor legii, șoferul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, astfel că el a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice care să stabilească cu exactitate nivelul alcoolemiei.

Tupeu fără limite

Polițiștii au mai găsit un șofer care a omis cu desăvârșire să respecte regulile de circulație. Tânărul, Andrei H., de 22 de ani, se afla la volanul unui autoturism și a depășit tocmai autospeciala d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum o ora
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 44 minute
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 3 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°