Andreea Marin luptă cu microfonul de ceva vreme pe la televiziuni fluturând eroic steagul alb al vieţii private. Frumos, stimaţi telespectatori, dar să ne gândim puţin la ce o scoate pe zâna celor cu patru clase din minţi. Nu face de fapt sub steagul alb al vieţii private doar filozofia rufelor murdare din viaţa ei? Ba da. Şi iată de ce: nu am auzit-o vreodată să se sufoce de indignare când a fost adulată sau din greu în reviste photoshopată. Ba din contră a zâmbit, făcând gropiţe de poză, încântată. S-a înnegrit de furie doar când tabloidele au arătat-o aşa cum e. O femeie ca oricare alta.

O femeie care iubeşte, chiar dacă pe ascuns, o femeie care-şi urmează o atracţie sexuală, chiar faţă de cineva cu care îi e ruşine să se ţină de mână, o femeie care pofteşte la un bărbat extraordinar de bogat, chiar dacă cu 30 de ani mai bătrân ca ea. O femeie înşelată, ca atâtea altele, de soţul ei, o femeie care are, ca atâtea altele, celulită, păr cu probleme sau porii deschişi pe faţă, o femeie cu un sân mai mare şi unul mai mic, o femeie care, ca atâtea altele, o mai dă şi în bară când crede că s-a îmbrăcat nespus de interesant şi elegant. O femeie care cară cocoşată un morman de prosoape în urma soţului ei ce umblă cu mâinile în buzunar, o femeie care-şi pierde răbdarea cu copilul ei şi se mai şi înfoaie la el. O femeie.

Fiecare vedetă şi-ar dori să-şi scalde în faţa publicului viaţa în cea mai dulce şi ideală lumină cu putinţă. O ştiţi, este lumina roşie, magica lumină roşie, nu degeaba a lupanarelor, cea mai mistificatoare dintre toate, atât de îngăduitoare cu imperfecţiunea şi atât de tămăduitoare pentru urâţenie. Este lumina iluziei dragostei şi a frumuseţii. Însă în lumina crudă a zilei toţi suntem aşa cum suntem. Nici mai buni şi nici mai răi. Iar tabloidele, în felul lor brutal, simplist, mercantil, hilar, asta fac. Pun vedetele să strălucească dacă mai