UPDATE: Statele Unite vor contacta atât aliaţii, cât "şi ţări din toată lumea" pentru a le informa despre presupusul complot susţinut de Iran vizând asasinarea ambasadorului Arabiei Saudite la Washington, a anunţat secretarul Justiţiei americane, Eric Holder, relatează AFP, potrivit Mediafax. .
"Natura înspăimântătoare a ceea ce Guvernul iranian a încercat să facă are de ce să provoace îngrijorare (...). Vom intra în contact cu aliaţii noştri şi ţări din întreaga lume, pentru a le informa despre ceea ce s-a dejucat", a declarat el, într-o conferinţă de presă.
UPDATE: Preşedintele american, Barack Obama, a fost informat în iunie despre existenţa unui presupus complot susţinut de Iran ce viza asasinarea ambasadorului saudit la Washington, a anunţat marţi un oficial de la Casa Albă, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Preşedintele a fost informat în legătură cu acest subiect în iunie şi a cerut administraţie să acorde sprijinul necesar acestei anchete. Dejucarea acestui complot constituie un succes important al fprţelor de ordine şi de informaţii americane", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru securitatea naţională, Tommy Vietor.
UPDATE: Secretarul american al Justiţiei Eric Holder a anunţat marţi inculparea a doi cetăţeni iranieni, acuzaţi că au încercat să îl asasineze pe ambasadorul Arabiei Saudite la Washington în cadrul unui complot "conceput, organizat şi condus" de Iran, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Manssor Arbabsiar şi Gholam Shakuri sunt acuzaţi de participare la acest complot "condus de elemente din cadrul Guvernului iranian", a declarat Holder într-o conferinţă de presă.
---
Agenţii din cadrul FBI şi DEA (Drug Enforcement Administration) au dejucat un complot organizat de elemente din cadrul Guvernului iranian pentru uciderea ambasadorului saudit la Washington, relatează CNN, scrie Mediafax.
O