Discriminarea, sărăcia şi abandonul şcolar- sunt problemele cu care se confruntă elevii romi din România, conform unui studiu al Fundaţiei Roma Education Fund. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Studiul arată că elevii romi sunt aşezaţi de profesori în ultima ori penultima bancă, alături de un alt coleg rom, şi foarte rar alături de unul ne-rom. Fiecare din al treilea elev rom care a participat la cercetare (29,2%) a spus că, în ultima lună, a mers cel puţin o dată la şcoală înfometat. Un sfert din familiile celor intervievați (25,5%) au ca venit principal alocația copiilor, în timp ce în familiile ne-rome aceeași situație se întâlnește la 11,1% din cazuri.
Fără ajutor la teme
Dacă 3.4% dintre părinții elevilor ne-romi se încadrează în categoria „fără școală sau cel mult educație primară”, ponderea elevilor romi ai căror părinți sunt în aceeași situație este de 29.1%. „Diferența arată discrepanţa majoră dintre părinţii de etnie romă şi cei ne-romi care participă educaţia elevului- în ghidajul prin sistemul școlar, la realizarea temelor, capacitatea părintelui de rezolvare a dificultăților întâmpinate de elev pe parcursul școlar, dezvoltarea abilităților cognitive în primii ani de viață prin stimularea vocabularului și a asocierilor de idei”, este una din concluziile studiului.
Şcoala, „mediu de reproducere a inegalităţilor sociale”
„Cercetarea realizată de Fundaţia Roma Education Fund Romania în cadrul proiectului Oportunităţi egale în educaţie pentru o societate incluzivă arată că elevii romi chestionaţi din cele 19 judeţe unde a avut loc studiul, inclusiv cei care au aceleaşi condiţii sociale ca cei ne-romi, nu beneficiază de acceaşi educaţie de calitate, precum elevii ne-romi. În ciuda eforturilor de până acum de rezolvare a problemelor, rezultatele raportului arată că şcoala românească continuă să fie un mediu de reproducere a inegalităţilor soci